Data de 18 octombrie a fost desemnată în anul
2007 de către Comisia Europeană „Zi europeană de luptă împotriva traficului de
fiinţe umane”, urmărindu-se creşterea gradului de conştientizare a societăţii
asupra acestui fenomen.
În
perioada 15 - 21 octombrie curent, Comitetul naţional pentru combaterea
traficului de fiinţe umane alături de Secretariatul permanent, autorităţile
publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi internaţionale
din Republica Moldova marchează „Săptămâna de luptă împotriva traficului de
fiinţe umane”, menită să informeze şi să sensibilizeze societatea moldovenească
asupra riscurilor şi consecinţelor traficului de fiinţe umane. Această
iniţiativă este o dovadă a consolidării cooperării între actorii naţionali şi
internaţionali pentru promovarea politicilor în domeniul prevenirii şi
combaterii TFU.
Pe
teritoriul raionului Dubăsari, Comisia
raională pentru traficul de fiinţe umane, preşedinte dna Maria Jimbei, vicepreşedintele
raionului, a stabilit un Plan de acţiuni divers într-u sensibilizarea şi informarea
largă a locuitorilor raionului, în special tinerilor faţă de acest fenomen. Astfel,
în perioada 15 – 21 octombrie se vor petrece întruniri a reprezentanţilor
organelor de poliţie şi procuratură, învăţămînt, cultură cu elevii, tinerii şi
personalul din instituţiile de
învăţămînt şi cultură, organizarea meselor rotunde, discuţii, şedinţe de către
Direcţia asistenţă socială şi Centrul medicilor de familie, demonstrarea prin
intermediul postului de televiziune „Elita” filme cu tematica respectivă, spotul
video, bazat pe mărturiile reale ale victimelor TFU, imagini al concursului foto-video
PLURAL + Moldova 2011 „Migraţie şi Diversitate”.
De obicei traficanţii racolează victimele prin
înşelăciune şi le tranzitează în ţările vecine, unde deseori sînt vîndute altor
reţele din crima organizată. Procesul de racolare se organizează cu promisiuni
privind locurile de muncă bine plătite în străinătate în calitate de
dansatoare, însoţitoare, barmani, dădace, etc.
Stimaţi
locuitori ai raionului Dubăsari, într-u prevenirea şi evitarea devenirii dvs a unor
victime al traficanţilor vă rugăm să verificaţi prealabil circumstanţele
plecării, sesizaţi diverse organizaţii naţionale în acest domeniu, informaţi
rudele în legătură cu plecarea peste hotarele ţării.
|