"Copiii sunt conştiinţa omenirii şi ea are obligaţia să asigure
copilul cu tot ce are mai bun”, se menţionează în unul din cele zece principii
ale Declaraţiei Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU în
anul 1959. Ziua Internaţională a Copilului are la bază iniţierea acţiunilor de a promova
bunăstarea copiilor din toată lumea şi în acest sens, schimbul reciproc de idei
privind protecția copilului. . De ziua lor micile creaturi merită o
atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sînt importanţi, toţi
copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri și să se distreze.  Sute de copii din raionul Dubăsari, cu zîmbete pe buze şi cu baloane în mîini au
avut posibilitatea să participe la măsurile cultural - distractive , organizate
pe data de 1 iunie în toate localitățile raionului, cu prilejul Zilei Mondiale
a Ocrotirii Copilului. În comuna Coșnița, cu prilejul acestei sărbători s-a
desfășurat acțiunea dedicată Zilei Internaționale a copilului. În cadrul
acestei minunate sărbători, de la ora 10.00 – 13.00 copii însoțiți de părinți,
bunei au avut parte de concursuri de
dans, cîntece, poezie, desen pe asfalt, concursul bicicletelor, de asemenea s-a
organizat tombola cu premii, unde fiecare dintre copii s-au ales cu cîte un
cadou. Fiecare participant a primit în dar
o carte, oferite de către Direcția Învățămînt Tineret și Sport din
cadrul Consiliului raional Dubăsari. În final, toți copii au fost serviți din
partea sponsorilor ,,LACTALIS-ALBA” și Rus Sergiu, cu înghețată și brînzică. Această frumoasă
sărbătoarea, dedicată ,,Zilei Internaționale a Copilului” , a fost marcată
datorită sprijinului și ajutorului acordat din partea conducerii Consiliului
raional Dubăsari. Aducem mulțumiri d-lui președinte Grigore Policinschi, pentru
susținerea și implicarea în acțiunile ce aduc zîmbete și bucurii pe fețele
copiilor. Cu sufletul deschis și plin de entuziasm, copiii s-au străduit să
savureze și să guste din plin, din această sărbătoare dedicată lor, celor
dătători de viață acolo unde aceasta parcă se pierde. Relaxaţi şi bucuroşi că vacanţa de vară a început, cei mici s-au arătat
încîntaţi de eveniment.
Centrul Multifuncţional pentru Copii şi Tineret
|