În data de 3 decembrie a fiecărui an este marcată Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități, adoptată de ONU în 1992, pentru a motiva populația să înțeleagă efectele dizabilităților și pentru a combate discriminarea.
În această perioadă sînt organizate mai multe activități în susținerea persoanelor cu dizabilități, campanii de sensibilizare a opiniei publice și de integrare a persoanelor cu handicap în societate. În acest context de către DASPF Dubăsari prin Ordinul nr. 31 din 25.11,15 a fost aprobat Programul de acțiuni al DASPF privind consemnarea Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, care include:
- Identificarea și luarea la evidență strictă a persoanelor cu dizabilități în situații de risc.
- Organizarea vizitelor la domiciliu a persoanelor cu dizabilități țintuite la pat.
- Organizarea și desfășurarea acțiunilor social culturale consacrate consemnării Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități.
- Acordarea sprijinului permanent persoanelor cu dizabilități.
- Acordarea ajutoarelor materiale unice persoanelor cu dizabilități, prioritar copiilor.
- Organizarea în teritoriu a meselor rotunde, audienței cetățenilor.
- Întreprinderea măsurilor suplimentare pentru îmbunătățirea calității serviciilor de protezare și ortopedie (asigurarea cu cărucioare, bastoane, proteze etc.)
- Întreprinderea măsurilor concrete pentru stabilirea și plata la timp a compensațiilor pentru călătoria în mijloacele de transport urban, suburban și interurban pentru persoanele cu dizabilități și compensațiile anuale pentru cheltuielile de deservire cu transport a persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor.
- Întreprinderea acțiunilor de sensibilizare a populației și implicării voluntarilor în activități de îngrijire la domiciliu a persoanelor imobilizate la pat.
- Reflectarea amplă în mass-media a evenimentelor ce țin de pregătirea și desfășurarea ”Zilei Internaționale a persoanelor cu dizabilități” ș. a.
Fără îndoială e necesar ca oamenii să dezvolte atitudini pozitive față de persoanele cu nevoi speciale, să le respecte și să le valorifice. De asemenea, pe lîngă cetățenii de rînd, este nevoie ca oficialitățile și instituțiile publice să dea dovadă de responsabilitate. Ca fiecare instituție publică, comercială sau de agrement să fie dotată cu rampă de acces pentru persoanele care se deplasează cu ajutorul cărucioarelor și să manifeste atitudine nediscriminatorie către toți cetățenii. Instituțiile de învățămînt și cele preșcolare să fie dotate corespunzător, să angajeze cadre didactice de sprijin, care la rîndul lor prin metode și tehnici de instruire specializate să-și aducă aportul la incluziunea copiilor cu cerințe educative. Deoarece copii sînt cei mai grav afectați de discriminare și sînt deseori marginalizați de ceilalți, ei nu înțeleg că sunt puțin diferiți de marea majoritate, nu pot să țină pasul cu cei de vîrsta lor, înțeleg mai greu programa școlară și se exprimă mai dificil.
Astăzi mai mult ca niciodată, ar trebui să ne acordăm un moment de reflecție și să ne întrebăm cum am proceda dacă o persoană din familie sau un prieten ar fi o persoană cu nevoi speciale: ne-am schimba atitudinea față de ea sau am accepta-o așa cum este? Deși multe lucruri au evoluat față de anii anteriori încă există o reținere în ceia ce-i privește pe acești oameni, care uneori sînt mai buni și mai capabili decît mulți dintre noi.
Șef-adjunct DASPF E. Constantinov
|