Principala » 2014 » Mai » 21 » A fost dat startul Campionatului raional la fotbal
15:35
A fost dat startul Campionatului raional la fotbal

La data de 18 mai 2014, conform Dispoziţiei emise de către preşedintele raionului dl Grigore Policinschi, cu privire la organizarea şi desfăşurarea campionatului raional de fotbal,  pe stadioanele din s. Coşniţa  şi s. Cocieri a fost dat startul Campionatului raional de fotbal. Primul meci a fost petrecut între echipele de   seniori Coşniţa – Oxentea.
Evenimentul a început cu arborarea drapelelor.
Cuvîntul de deschidere l-a avut dl Vasile Nagalisov, directorul Şcolii sportive raionale, care a adus sincere felicitări echipelor participante urîndu-le mult noroc şi să învingă cei mai puternici.
De asemenea, la meciul disputat a fost prezent şi preşedintele raionului Dubăsari dl Grigore POLICINSCHI 
Cu părere de rău din cele 4 echipe care s-au prezentat în prima etapă a Campionatului doar  primarul satului Oxentea dl Valeriu Rusu, şi-a însoţit echipa.
Ordinea publică a fost asigurată de către  Inspectorul raional de poliţie Dubăsari, iar IMSP Centru de Sănătate Dubăsari a asigurat asistenţa medicală pe toată durata meciului.

Meciul jucat pe stadionul de la Coşniţa a fost apreciat de către colegiul de arbitri în componenţa: dl Valeriu Carauş, dl Alexei Craijdan şi  dl Sergiu Grigoriev, iar cel jucat pe stadionul de la Cocieri a fost apreciat de către arbitrii: Mihai Iaviţa, Mihail Cojusea, preşedintele Asociaţiei raionale de fotbal şi Victor Feodorov .
Pe parcursul competiţiei, echipele au dat dovadă de un nivel bine pregătit şi dorinţă de a se clasa pe locul premiant.
În urma celor 2 reprize jucate scorul final al meciului dintre Coşniţa - Oxentea fiind 2:2, iar dintre Cocieri - Holercani fiind 1-0 în favoarea echipei de la Holercani.
Scopul campionatului dat este de a promova şi mai mult practicarea orelor de educaţie fizică şi sport, de a îndrăgi şi mai mult dorinţa de a duce un mod sănătos de viaţă şi de dezvoltare în rîndul tinerei generaţii.

Nadejda Ilievici, corespondent

 

Vizualizari: 430 | Adaugat de: Ziarul_noutati_nistrene | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar