 Mărțișoare confecționate manual, expoziţia temporară
„Lada de zestre”,vestimentație reprezentativă
și muzică populară, de toate acestea s-au bucurat spectatorii la concertul
de închidere a lunarului „Mărțișor -2011”,
eveniment organizat în localitatea Molovata Nouă.
În cadrul manifestației s-a desfășurat etapa finală la concursurile
raionale: „Cel mai creativ mărțișor”; „ Cel mai neobișnuit costum de
mărţişor”; „Cea mai originală legendă de mărțișor” și „Cea mai inedită felicitare confectionată manual”, la care au
participat elevi din instituțiile preşcolare și preuniversitare de învăţămînt. La Concurs s-au înscris copii din toate localitățile raionului, fiecare participant a executat o compoziţie de
primăvară, în care elementul central a fost simbolul tradiţional al neamului și a prezentat legenda mărțișorului în variantă personală, învingătorii s-au ales cu diplome și cadouri oferite de către vicepreședintele de raion în parteneriat cu şefa Secţiei Cultură. Alina Diacon,
premiantă la Concursul
„Cel mai neobişnuit costum de mărţişor” a afirmat: „Îi mulţumesc mamei, pentru că mi-a croit cea mai frumoasă rochie, anul
acesta premiul I a venit şi în localitatea Marcăuţi”. Ana Oprea din
localitatea Molovata Nouă, premiantă la concursul „Cel mai creativ mărţişor”,
consideră că datorită grupului de fetiţe creative cu care a muncit la
confecţionarea mărţişoarelor a reuşit să impresioneze vizitatorii prezenţi la
expoziţie. Anastasia Sandu, premiantă la Concursul „Cea mai originală legendă de mărţişor”
a zis: „În căutarea legendei am mers la
biblioteca din satul meu natal, Oxentea, iar bibliotecara mi-a arătat o
cărţulie veche şi m-a convins să selectez anume din ea o legendă autentică,
sunt foarte fericită că am reuşit să frapez spectatorii. ”
Lucrurile zămîslite cu pricepere sunt făcute
să dăinuie, iar obiceiurile şi tradiţiile moştenite de-a lungul vremurilor de
la strămoşii noştri, inspiră linişte şi armonie şi au pus bazele unei culturi
şi civilizaţii remarcabile
La tradiţionalul concert a evolaut ansamblul
folcloric „Sălcioara”, ansamblul de fluierişti „Mocşienii” şi Orchestra raională
de muzică populară „Gheorghe Murgu”. Spectacolul s-a integrat firesc în viaţa
culturală a raionului, meritul aparține
colectivelor de artişti care au adus un plus de valoare concertului.
Lunarul raional „Mărțișor-2011”, cu genericul: „Un Mărțișor de dragul tău” s-a desfășurat pe
perioada 26 februarie-25 martie şi a însumat mai multe activităţi.
|