Principala »
2014 » August » 7 » Acordarea poliţelor medicale
09:51 Acordarea poliţelor medicale |
Pe data de 5 august 2014 ora 1300, în incinta Consiliului raional, sala mică de şedinţe, s-a desfăşurat şedinţa Comisiei pentru examinarea adresărilor cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în localităţile din stînga Nistrului (Transnistria) din categoriile pentru care calitatea de asigurat o are Guvernul.
Şedinţa a fost prezidată de preşedintele comisiei Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari.
În cadrul şedinţei au fost examinate adresările cetăţenilor Republicii Moldova domiciliaţi în localităţile din stînga Nistrului (Transnistria) şi localităţile limitrofe frontierei administrative din categoriile pentru care calitatea de asigurat o are Guvernul.
Astfel au fost examinate 30 de cereri depuse pe parcursul lunii decembrie la Secţia Administraţie şi Servicii Publice din cadrul Consiliului raional Dubăsari, dintre care toate au fost acceptate.
Totodată, aducem la cunoştinţă, că în conformitate cu art.4 al.(4) al Legii nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, categoriile pentru care calitate de asigurat o are Guvernul sînt:
(4) Guvernul are calitatea de asigurat pentru următoarele categorii de persoane neangajat cu domiciliul în Republica Moldova şi aflate la evidenţa instituţiilor abilitate ale Republicii Moldova, specificate la alin.(9), cu excepţia persoanelor obligate prin lege să se asigure în mod individual:
a) copiii de vîrstă preşcolară;
b) elevii din învăţămîntul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală;
c) elevii din învăţămîntul secundar profesional;
d) elevii din învăţămîntul mediu de specialitate (colegii) cu învăţămînt de zi;
e) studenţii din învăţămîntul superior universitar cu învăţămînt de zi;
f) rezidenţii învăţămîntului postuniversitar obligatoriu şi doctoranzii la cursuri de zi;
g) copiii neîncadraţi la învăţătură pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani;
h) invalizi;
i) gravidele, parturientele şi lăuzele;
j) pensionari;
k) şomerii care beneficiază de ajutor de şomaj;
l) persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid cu severitatea I sau un invalid din copilărie de gradul I ţintuit la pat;
m) mame cu patru şi mai mulţi copii;
n) persoanele din familiile defavorizate care beneficiază de ajutor social conform Legii nr.133-XVI din 13 iunie 2008 cu privire la ajutorul social.
SASP
|
Vizualizari: 317 |
Adaugat de: SectiaASP
| Raging: 0.0/0 |