Adolescenţa este
vîrsta întrebărilor, a îndoielilor. Adolescenţii reprezintă viitorul acestei
societăţi. Unii care sunt conştienţi de acest aspect, se străduiesc să înveţe
cît mai bine la şcoală, să urmeze un liceu bun şi să intre la facultate.
Aproape maturi şi mult prea copii, ne gîndim cum am putea defini perioada prin
care trecem. Unii spun că este cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om,
alţii din contra spun că este foarte greu să te înţelegi cu un
adolescent. Oricare ar fi părerea noastră, adolescenţa este etapa care face
trecerea de la copilărie la tinereţe. Adolescenţii sunt diferiţi prin caracter,
comportament, fizic, gîndire. Fiecare om este unic şi trăieşte într-o lume a
sa. În cadrul acestei etape te
maturizezi, începi să priveşti lucrurile dintr-o altă perspectivă, devii alt
om, diferit de ceea ce ai fost pînă acum. Adolescenţa reprezintă o perioadă
iniţiatică, în care fiecare începe să cunoască mai bine lumea, să-i descopere
secretele, să pornească pe cărările neumblate ale vieţii, să se iniţieze în
toate domeniile. Începe să se cunoască pe sine, descoperă laturile
personalităţii lui şi realizează schimbările esenţiale ce îi marchează
existenţa. Adolescenţa înseamnă cea mai frumoasă perioadă din viaţă, cea mai
plină de nelinişti, izvorate din întrebările care îşi caută răspunsul, cea mai
puţin echilibrată din punct de vedere emoţional din cauza necunoaşterii locului
pe care îl are adolescentul în societate şi în univers, şi totuşi febrila de a
se lansa într-o viaţă raţională şi armonioasă. Cu acest scop la data 18
octombrie 2013 conform planului a fost organizată activitatea cu genericul
,,Adolescenţa fără violenţă” cu elevii din clasa 5-a diriginte Ostovnoi Maria
din cadrul Liceului ,,Vlad Ioviţă” din s.Cocieri. Activitatea propriu zisă este
foarte importantă pentru fiecare
persoană. Care a avut ca scop familiarizarea cu noţiunea de violenţă, ce forme
poate avea, cum să o prevenim şi cum să soluţionăm conflictele în mod non-
violent, să identifice persoanele de încredere la care pot apela atunci cînd se
află în dificultate. La jocul didactic elevilor li s-a cerut să formeze perechi,
o persoană din pereche să ridice mîna în sus şi să strîngă pumnul.Sarcina
partenerului este de a găsi metoda pentru deschiderea pumnului. La discuţia
dirijată li s-au adresat întrebări: Ce metode au folosit colegii pentru a
deschide pumnul? De ce mulţi încearcă să soluţioneze problemele prin aplicarea
forţei? Aplicarea forţei fizice faţă de altă persoană este o manifestare a
violenţei? De ce? La realizarea sensului elevilor li s-a propus să formeze 5
grupuri şi să realizeze următoarea sarcină. Studiaţi tipul de violenţă care va
revenit, analizaţi situaţiile propuse şi gîndiţi-vă la soluţii: Grupul
1: Violenţa fizică, Grupul2: Violenţa emoţională, Grupul3: Violenţa între semeni,Grupul4: Violenţa
sexuală, Grupul 5: Violenţa prin sursele de comunicare: Internet şi telefonie
mobilă. Apoi elevii sunt rugaţi să deschidă materialul dat suplimentar pentru a
cunoaşte persoanele de încredere la care pot apela după ajutor atunci cînd se confruntă
cu un comportament violent din partea unei persoane, după care li s-a propus să
răspundă la următoarele întrebări: 1)Ce înseamnă persoană de încredere? 2)Care
sunt persoanele de încredere din cadrul
familiei? 3) Care sunt persoanele de încredere din cadrul şcolii? 4)Care sunt
persoanele de încredere din cadrul comunităţii?5) Ce reguli ar fi bine să
respectăm pentru a ne proteja de violenţă? După care li s-a propus elevilor să
ia cunoştinţă cu cele 5 reguli pentru a fi protejat de violenţă,
şi să se
gîndească la una sau mai multe reguli noi care i-ar ajuta să se protejeze de
violenţă. La etapa de reflecţie se va adresa elevilor: La momentul actual, în
lume,sute de mii de oameni pledează pentru combaterea violenţei faţă de
copii.In semn de solidaritate, ei poartă o panglică albastră în piept, o puteţi
confecţiona şi voi după modelul
prezentat. Astfel putem adera cu toţii, împreună cu părinţii şi rudele,
la mişcarea globală împotriva violenţei faţă de copii.La finele măsurii li s-a
cerut să se apropie de tablă şi să scrie
pe foaia afişată cîte o propoziţie ce încurajează copiii din toată lumea să
opteze contra violenţei. Obiectivele planificate au fost realizate cu succes.Tinerii
şcolari s-au implicat activ la lecţie şi au învăţat cum să prevenim violenţa şi
cum să ne protejăm de ea. Au fost îndemnaţi să citească tot materialul oferit,
să completeze exerciţiile de sinestătător şi să aplice în viaţa cotidiană cele
învăţate.
Ana Iaviţa, specialist în domeniul tineret şi sport pl.Cocieri
|