|
Principala » 2011 » Ianuarie » 5 » "Aho-aho, răsună Nistrul" la Molovata Nouă
09:06 "Aho-aho, răsună Nistrul" la Molovata Nouă |
  La 26 decembrie 2010 în localitatea Molovata Nouă s-a desfăşurat
Festivalul-Concurs raional al tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă „Aho-aho,
răsună Nistrul” ediţia 2010. La eveniment au participat 12 ansambluri folclorice
care au venit în scenă cu colinde inedite, ce s-au perindat din neam în neam, urături, umblatul cu Steaua, Semănatul, Pluguşorul,
Capra, Buhaiul şi nu a fost de nelipsit nici
sceneta dedicată sărbătorilor de iarnă, care îl aduc în vizor pe micuţul Isus, născut în
ieslea sărăcăcioasă, alături de Iosif şi Maria. Colectivele au avut o prestaţie
uimitoare în scenă şi au bucurat publicul cu vestimentaţia tradiţională,
măştile năstruşnice şi instrumentele care redau un efect zgomotos, astfel,
vestind magia sărbătorilor de iarnă. Ne bucură mult faptul, că ansamblurile
folclorice, din an în an, atestă rezultate prodigioase. Organizatorii au pus în
scenă istorioara a doi bunei care întîmpină seara crăciunului alături de cei
doi nepoţei, familia este în aşteptarea colindătorilor, care rînd pe rînd intră
în casa acestora, pentru a vesti Naşterea lui Isus. Prezentatorii au înscenat
obiceiurile de care ţin cont toţi gospodarii de la ţară în ajunul Crăciunului:
coacerea stolnicului şi a colăceilor, întîmpinarea creştinilor şi supersiţiile
care nu se lasă nicidecum uitate în seara magică, iar ansamblurile folclorice şi-au asumat
imediat rolul de oaspete şi au colindat,
au urat, au semănat gazda cum ştiu cel
mai bine s-o facă. La sfîrşitul Festivalului-Concurs, participanţii au fost
premiaţi cu diplome şi cadouri. Premiul mare a fost obţinut de către ansamblul
folcloric „Nistrenii” din localitatea Doroţcaia, Gazda evenimentului, ansamblul
folcloric „Sălcioara” din Molovata Nouă a fost desemnat cu premiul special
pentru o prestaţie scenică personalizată, pe locul I s-a situat ansamblul folcloric „Stejărelul”
din satul Pîrîta, locul II a fost obţinut de către ansamblul „ Cociereanca” din
localitatea Cocieri, iar pe locul III s-a
plasat colectivul „Plai Nistrean” din satul Holercani. Celelate
colective din: Roghi, Oxentea, Molovata, Marcăuţi, Corjova, Dubăsari şi Ustia
au fost desemnate cu diplome de participare, dulciuri şi daruri. Manifestaţia
s-a dovedit a fi una reuşită în care obiceiurile de iarnă, spiritul
sărbătorilor de crăciun, talentul deosebit al fiecărui colectiv în parte şi
voia bună au dat o notă magnifică acestui festival, care din an în an descoperă
noi talente şi numai datorită acestui Festival obiceiurile transmise din moşi-strămoşi
nu vor fi date uitării. Secţia Cultură aduce sincere mulţumiri dlui Grigore Policinschi, preşedintele
raionului Dubăsari, pentru ambiţia şi devotamentul de care dă dovadă la
făurirea lucrurilor frumoase, ca un
adevărat promotor al culturii. Totodată, vrem
să-i mulţumim dnei Maria Jimbei, vicepreşedintele de raion, dlui Valeriu
Berzan, secretarul Consiliului raional, datorită cărora Festivalul „Aho-aho,
răsună Nistrul” există şi va exista în continuare. Aducem mulţumire DGÎTS
pentru un parteneriat reuşit. Secţia Cultură aduce gratitudinea dlui Valeriu
Sandul, primar de Molovata Nouă şi întregii echipe de la casa de cultură,
datorită cărora am avut parte de o scenă
ca-n poveşti, o sală luminoasă şi primitoare şi un public încîntător.
Vrem să îndemnăm toţi participanţii la Festival să meargă din casă în casă cu colinda şi
urăturile. Dragii noştri, nu vă rezumaţi doar la un concurs, vestiţi-l pe Isus
aşa cum o făceau părinţii şi buneii noştri, din casă-n casă, de pe-o ulicioară
pe alta se zăreau cete de colindători şi aşa să fie...
|
Vizualizari: 1401 |
Adaugat de: Lia
| Raging: 0.0/0 |
|
|