Principala »
2011 » Iulie » 12 » Ambasadorul Uniunii Europene la Holercani
19:18 Ambasadorul Uniunii Europene la Holercani |
La data de 12 iulie curent, raionul Dubăsari - în particular s. Holercani, a fost vizitat de oaspeţi deosebit de importanţi. Este vorba de dl Dirk Schuebel - Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, dna Matilda Dimovska - Reprezentant rezident adjunct al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (UNDP) şi dl Victor Munteanu – Manager de proiect „Sprijin pentru măsuri de consolidare a încrederii”. La întrunire, în calitate de gazde au participat dl Tudor Tănase – Primar de Holercani şi dl Grigore Policinschi – Preşedintele raionului Dubăsari.
Scopul vizitei a fost darea în exploatare a căminului liceului din s. Holercani - renovat capital prin intermediul unui proiect finanţat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova. Costul total al proiectului se estimează la valoarea de 1 473 000 lei şi are ca beneficiari direcţi pînă la 120 persoane – potenţiali elevi ai instituţiei şcolare date. Construit încă în anul 1955 căminul respectiv nu a fost reparat capital niciodată de pînă acum. Realizat pe parcursul unui an de zile, acest proiect reprezintă cu adevărat o istorie de succes a colaborării autorităţilor locale cu organizaţiile internaţionale în vederea soluţionării problemelor cotidiene ale populaţiei.
În acest context, dl primar de Holercani a ţinut un discurs prin care şi-a exprimat recunoştinţa personală precum şi a populaţiei autohtone pentru suportul acordat de Uniunea Europeană şi echipa UNDP în implementarea proiectului dat. Cu cuvinte de mulţumire Primarul a înmînat Dlui Ambasador stema satului Holercani ca cadou simbolic din partea comunităţii pentru susţinerea acordată. Preşedintele raionului Dubăsari Grigore Policinschi, a subliniat, în continuare, importanţa proiectului dat nu doar reieşind din impactul local nemijlocit dar şi reieşind din aspectul politic, de reintegrare a societăţii de pe ambele maluri ale rîului Nistru, la cămin fiind cazaţi şi elevi ce vin din regiunea transnistreană.
Doamna Matilda Dimovska a menţionat caracterul pozitiv al colaborării echipei UNDP cu autorităţile locale implicate în proiect pe cînd Ambasadorul Dirk Schuebel a apreciat ca pozitiv întreg proiectul, menţionînd disponibilitatea Uniunii Europene de a susţine şi în continuare iniţiativele locale din Republica Moldova în vederea îmbunătăţirii situaţiei actuale pe diferite domenii.Vizita de la Holercani a înalţilor oaspeţi demonstrează pentru încă o dată capacitatea administraţiei publice locale de a activa corect, profesionist şi în beneficiul populaţiei făcînd faţă problemelor cotidiene uneori prea complicate dar nu şi de ne-rezolvat.
|
Vizualizari: 754 |
Adaugat de: Admin
| Raging: 5.0/1 |