Principala » 2015 » Decembrie » 29 » Anul nou bate la uşă
12:20
Anul nou bate la uşă

Aşteptăm cu multă nerăbdare perioada sărbătorilor de iarnă: Sf. Nicolae, Anul Nou, Crăciunul pentru a ne bucura împreună de venirea în lume a Celui mult aşteptat de întreg neamul omenesc.

 Una dintre cele mai mari bucurii ale Crăciunului este să ascultam colinde, să primim colindătorii sau chiar să mergem noi înşine la colindat.

Consiliul raional Dubăsari a fost azi, gazda cîtorva cete de colindători veniţi din toate colţurile raionului. Conducătorii grupurilor au antrenat copiii în cultivarea  diverselor genuri de artă la tematica sus-numită şi, după tradiţia „Semănatului”, fetele au urat de sănătate gazdei, aruncînd boabe de grîu şi porumb, drept semn al rodului bogat în anul care vine.

  

Toţi participanţii s-au bucurat de darurile oferite de către gazdă, iar copiii din satul Marcăuţi au avut marele noroc de a primi în dar un acordeon din partea Consiliului raional şi a Direcţiei învăţămînt.

Direcţia învăţămînt, tineret şi sport Dubăsari aduce sincere mulţumiri conducătorilor artistici, care, prin scenariile prezentate, promovează valorile naţionale.

  

DÎTS Dubăsari

Vizualizari: 288 | Adaugat de: Directia_Invatamint | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar