|
Principala » 2013 » Aprilie » 16 » Asigurarea cu pensie a populației
16:56 Asigurarea cu pensie a populației |
Una din cele mai serioase probleme ale Republicii Moldova o reprezintă pensiile. Această situație continuă să înainteze pe fundalul mai multor probleme, printre care cele mai esențiale sunt de natură demografică şi financiară. Situația reală este că toate ţările au conștientizat că sistemul redistributiv nu poate asigura un venit suficient pensionarilor. Conform prognozelor, populația Moldovei va continua să se diminueze şi în următorii ani. Astfel, s-a constatat că pînă în anul 2020, numărul populației va scădea cu 125 mii persoane, faţă de numărul populației din 2007, iar pînă în 2050 - cu aproape cu un milion. Altfel spus, ar dispărea circa 70% din populația urbană din 2007 (1,3 mii. locuitori) sau se va atinge nivelul populației din anul 1960 (2925,5 mii. persoane). Aceasta tendință nefavorabila se va realiza pe fondul unei rate mai mici a natalității, comparativ cu cea a mortalității, dar şi migrației. Consecințele acestor tendințe au dus şi vor duce la înregistrarea unei presiuni a populației vârstnice asupra populației adulte, potențial active şi ocupate, şi implicit asupra sistemului de protecție socială, respectiv al pensiilor. Reforma sistemului de pensionare în Republica Moldova a început în anul 1999, odată cu adoptarea Strategiei de reformare a asigurării cu pensii şi Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156-XIV din 14.10.98. Actele menţionate au fost completate de Legea Republicii Moldova privind sistemul public de asigurări sociale nr.489-XIV din 08.07.99. Pachetul actelor legislative, ce reglementează asigurarea cu pensii, anual se completează cu Legea Republicii Moldova privind bugetul asigurărilor sociale de stat, care reglementează mecanismul de calcul şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, cît şi aspectele specifice ce ţin de venituri şi cheltuieli. La data de 25 martie 2013, Guvernul prin Hotărîrea sa a aprobat şi a prezentat Parlamentului spre examinare proiectul de lege privind fondurile de pensii facultative. Proiectul legii a fost elaborat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) la recomandările Băncii Mondiale, cu scopul de a racorda legislaţia naţională la directivele europene în acest domeniu, dar şi de a impulsiona dezvoltarea sectorului fondurilor de pensii facultative care se află, deocamdată, la o etapă incertă. Potrivit documentului, vor avea oportunităţi de a constitui fonduri de pensii facultative toate părţile interesate în furnizarea de pensii facultative prin constituirea societăţilor de pensii. Există, de asemenea, posibilitatea de a constitui un fond de pensii, prin obţinerea licenţei de prestatori de servicii pentru gestionarea operaţiunilor fondului de pensii de către societăţile de investiţii şi companiile de asigurări. Astfel, fondurile de pensii vor fi integrate mai bine în pieţele financiare. Prezenta lege va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării, iar fondurile nestatale de pensii şi persoanele juridice ce deţin licenţe privind gestionarea unor astfel de fonduri sunt obligate să obţină licenţe şi autorizaţii în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
|
Vizualizari: 440 |
Adaugat de: Dir_Juridica_si_Res_Uman
| Raging: 5.0/1 |
|
|