Conform
planului de activitate a Direcţiei agricultură şi cadastru, pe data de 19
decembrie curent, în incinta Consiliului raional Dubăsari a avut loc o
întrunire de lucru pe marginea creării, în raion, a asociaţiei producătorilor
agricoli. La întîlnirea dată au luat parte: vicepreşedintele raionului, dna R.
Spinovschi, şeful Direcţiei agricultură şi cadastru, dl V. Popescu,
colaboratorii Direcţiei P. Porubin, T. Bulat, V. Popuşoi şi administratorul SRL
„Aliment Ulei” s. Pîrîta, dl V. Papuc. Dl V. Papuc a fost ales preşedintele
grupului de iniţiativă pentru crearea Asociaţiei, în cadrul primei adunări a
acestui grup. Discuţiile s-au axat pe marginea creării Asociaţiei raionale a
producătorilor agricoli, şi s-a discutat proiectul statutului Asociaţiei, la
care, participanţii la şedinţă au înaintat unele propuneri la acest statut. În
urma discuţiilor s-a convenit ca săptămîna viitoare să se petreacă adunarea
grupului de iniţiativă, unde se va discuta mai amănunţit proiectul statutului şi
măsurile de mai departe pentru a finisa procesul de constituire a Asociaţiei.
Direcţia agricultură şi cadastru
|