Balul de absolvire- ultima pagină a cărţii de liceu
Vineri, 24 iunie anul curent,
în
încinta complexului distractiv din satul Coşniţa, s-a sărbătorit balul
de
absolvire.În viaţa
fiecărui elev apare momentul de despărţire cu profesorii săi. Ultima
lecţie la
şcoală, ultimul sunet, şi iată absolvirea mult aşteptată. Balul de
absolvire
rămîne în memorie pe toată viaţa şi acest eveniment a fost sărbătorit cu
strălucire şi bogăţia de pe mesele împodobite. Băieţi inteligenţi, fete
în
rochii de seară, părinţi emoţionaţi şi profesori mîndri de discipolii
lor, aşa
arătau participanţii la balul de absolvire.Au trecut peste încercări grele cum ar fi examenele de Bac,
pregătirile
pentru bal, şi acum au respirat fericiţi şi uşuraţi. „ Pentru noi ziua
de azi e
una deosebită, este o sărbătoare mare, una care merită sărbătorită după
încercările grele care le-am
avut.Un
exemplu poate fi Bac-ul, una dintre cele mai grele
încercări”, ne spune un absolvent.Şi-au demosntrat
toată măiestria prin dans, s-au bucurat de felicitările şi urările de
bine din
partea tuturor celor prezenţi, nu au dispărut nici lacrimile fericite
ale
părinţilor. „ Sunt bucuroasă pentru fiica mea, mă uit acum cît de tare
străluceşte şi mă bucur împreună cu ea. Acum nu ne rămîne nimic mai mult
decît
să le urăm succes mai departe, înţelepciune şi mult noroc în tot ceea ce
vor
face” ne spune mama unui absolvent. Timpul ploios
de afară nu a deranjat pe nimeni, emoţiile şi momentele
plăcute au făcut ca tinerii să nu simtă picăturile de ploaie. „ Azi nici
ploaia
nu are efectul de a ne strica dispoziţia, ne bucurăm cu fiecare picătură
căzută
şi nu ne arătăm tristeţea pe faţă”, ne spune absolventul Dumitru. Au dat
o mînă
caldă directorului liceului unde au învăţat şi au fost mulţumiţi de
înmînarea
diplomelor de care au avut parte. Masa la care au stat pînă dimineaţa a
fost
una apreciată de toţi, cu o ambianţă liniştită, muzică bună şi dansuri
cu foc.
Au dat uitării clipelor grele, lacrimilor sărate şi au felicitat
profesorii cu
cuvinte de mulţumire şi cadouri de preţ. Balul de
absolvire este locul unde clipele de celebritate sunt mai
lungi. Pentru absolvenţii noştri balul este ultima zi de adio, ultima
întîlnire
şi prima despărţire de colegii dragi. Vor avea în memorie banca în care
au
stat, profesoara care i-a ajutat. Dar nu în ultimul rînd îşi vor aduce
aminte
de întîmplările vesele petrecute timp de 12 ani în şcoală.