Data de 19 ianuarie, pentru creştinii ortodocşi este una semnificativă, este ziua cînd se sărbătoreşte Botezul Domnului sau Boboteaza cum i se mai spune în popor. Este ziua în care Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a fost botezat de Ioan în apele Iordanului la vîrsta de 30 de ani.
Cu prilejul acestei sărbători, care mai semnifică şi încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă, în toate bisericile din raion, au fost oficiate, timp de trei zile, începînd cu 18 ianuarie, slujbe de sfinţire a apei-agheasmei, care potrivit povestirilor are puteri miraculoase. Preoții recomandă credincioșilor să păstreze agheasma într-un loc ascuns și să guste din ea pe nemîncate, în zilele de post sau cu ocazia sărbătorilor mari.
Agheazma este împărţită tuturor celor prezenţi pentru a fi luată acasă de a sfinţi prin casă, întreaga gospodărie, cîmpurile de pe lîngă aceasta, păsări, animale.
Odată cu finisarea slujbei de sfinţire a apei, vînătorii, conform tradiţiei, împuşcă peste ape pentru a alunga duhurile necurate.
La slujba oficiată la Biserica ,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din s. Pîrîta, au participat atît locuitorii satului, oaspeţii acestuia din oraşele Chişinău, Făleşti, Vadul lui Vodă cît şi preşedintele raionului însoţit de cîţiva funcţionari publici din cadrul Consiliului raional Dubăsari.
Tradiţional în satul Pîrîta, după liturghia oficiată cu prilejul botezului Mîntuitorului, enoriaşii împreună cu preotul Rodion au mers la Nistru pentru a se scufunda de trei ori în apa rece după cum susţine tradiţia. Alături de creştini, care au urmat întocmai acest ritual, a fost şi preşedintele raionului Dubăsari, dl Grigore Policinschi. Acest ritual, din spusele celor prezenţi, are puterea de a-i curăţa de păcate şi de a-i încărca cu sănătate. Curajoşii, după ,,baia rece”, s-au încălzit cu cîte un păhar de vin fiert şi bucate fierbinţi pregătite de către gospodinele din s. Pîrîta.
Marina Lupașco, șef Serviciul informare și transparență
|