Originalitatea fiecărui popor se caracterizează prin potențialul creator, care își găsește expresia în cultura materială și spirituală. Un loc aparte în această cultură îl ocupă meșteșugurile populare.
Pe data de 26 octombrie 2014, în satul Molovata Nouă a avut loc Festivalul Concurs al meşterilor populari „Din zestrea neamului” – tradiţii vechi şi noi de la Nistru, Ediţia I, care a fost organizat de către primăria Molovata Nouă, Casa de cultură, sub patronatul Consiliului Raional Dubăsari, Direcţia cultură şi turism.
Ca oaspeţi de onoare la Festival au fost prezenţi: dna Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari; dl Anatol Zolotcov, viceministrul Dezvoltării regională şi construcţii; dl Eugen Carpov, viceprim-ministru cu prerogative în problemele reintegrării ţării.
Cea mai bună bază a viitorului este trecutul, acestea două sunt interdependente precum este ţăranul şi pămîntul, precum e patria şi mama, Sufletul şi Credinţa. Astfel, noi vom dărui un viitor frumos naţiunii noastre numai cunoscînd, valorificînd şi promovînd vechile şi noile tradiţii populare.
În timp ce s-a desfăşurat concursul, pe scena casei de cultură s. Molovata Nouă, a înviorat publicul cu buchete de melodii, formaţiile folclorice raionale: “Sălcioara”, s. Molovata Nouă; “Cociereanca”, s. Cocieri; “Colectivul teatral de satiră şi umor”, s. Molovata Nouă; “Sălcioara”, s. Molovata; “Nistrenii”, s. Cocieri, Pe parcursul Festivalului spectatorii au primit o deosebită plăcere sufletească, alimentînd inima fiecăruia cu valorile tradiţionale ale poporului nostru.
Festivalul Concurs a avut ca obiective principale: cunoaşterea, valorificarea şi promovarea tradiţiilor populare, a artei meşteşugăreşti, stimularea creatorilor populari şi transmiterea tinerelor generaţii a acestui tezaur fără de preţ pentru ca acestea să nu rămînă umbrite de noile tehnologii.
Concursul a fost jurizat de către: dna Maria Jimbei, vicepreşedintele raionului Dubăsari; dl Valeriu Sandu, primar de Molovata Nouă; dna Valentina Semionov, şef DCT, dna Larisa Brăducean, şef DÎTS; dl Anatol Cojuhari, metodist coordonator Casa raională de cultură; dna Valentina Caterev, consilier raional, dna Ala Bretan, Şcoala de arte Cocieri, au apreciat la justa valoare lucrările meşterilor, în funcţie de autenticitate, specific local, originalitate, măiestrie artistică, calitate tehnică şi gradul lor de funcţionalitate.
La Festivalul Concurs au participat meşteri populari, centre şi ateliere de lucru ale tinerilor şi copiilor din raionul Dubăsari. Circa 15 meşteri populari şi 11 cercuri de meşteşug de la instituţiile din s. Molovata Nouă, şi-au expus lucrările în cadrul unui iarmaroc cu produse hand made, meşterii artizani au întins pe tarabe propriile produse care au fost vîndute la preţuri simbolice: obiecte de decor, bijuterii, ulcioare din lut, cioplituri din lemn, articole confecţionate din lozie, podoabe croşetate şi brodate, podoabe din mărgele, lucruri utile pentru casă, şi la sigur, bucate tradiţionale moldoveneşti.
Pentru a promova consumul de fructe şi legume, au fost invitaţi şi agricultori din raion care au vîndut produse din propria grădină.
La Expoziţia - concurs şi-au prezentat o gamă largă de obiecte utilitar-decorative meşterii populari al raionului Dubăsari, toţi participanţii au fost menţionaţi cu diplome şi premii simbolice:
• Marele premiu i-a revenit dnei Ana Oprea, locuitoare a satului Molovata Nouă, cu articole brodate şi croşetate;
• Locul I – Alexeev Maxim, s. Molovata Nouă, articole confecţionate în lemn;
• Locul II – Sclifos Constantin, s. Ustia, articole confecţionate în lemn;
• Locul III – Verlan Alexei, s. Cocieri, confecţionarea poloboacelor;
Diplome şi menţiuni de participare au primit următorii meşteri populari şi colective care s-au încadrat în Festivalul desfăşurat:
• Iaviţa Sergiu, s. Cocieri, confecţionarea instrumentelor musicale;
• Oxente Vera, s. Molovata Nouă, broderie, croeşetărie;
• Avxentiev Ion şi Avxentiev Maria, s. Molovata Nouă, împletire în fibre vegetale, coşuri, mături;
• Caterev Petru, s. Molovata Nouă, lucru în lozie;
• Caterev Anatol, s. Molovata Nouă, lucrări în lemn;
• Musteaţă Vera, s. Molovata Nouă, articole croşetate;
• Oprea Ludmila, conducătorul cercului de meşteşug “Nufărul”, s. Molovata Nouă, articole confecţionate de copii;
• Ursu Axenia, s. Molovata Nouă, broderie, goblene;
• Gazea Vera, s. Molovata Nouă, croşetărie, lucrări în biser, articole din hîrtie;
• Barcari Svetlana, s. Dubovo, croşetare şilucrări din biser;
• Ciobanu Ana, s. Molovata Nouă, broderie, croşetare şi copturi;
Cercurile de meşteşug de la instituţiile publice din s. Molovata Nouă au prezentat o expoziţie largă de bucate tradiţionale moldoveneşti: primăria Molovata Nouă; SRL “Agro-Tiras”; OMF Molovata Nouă; Tatiana Carpov şi Elizaveta Curcubet; Muzeul de istorie şi etnografie; Biblioteca publică; Casa de cultură; Gimnaziul “Anatol Codru”, s. Molovata Nouă; Liceul Teoretic “Vlad Ioviţă”, s. Cocieri; Ivanov Olga; Grădiniţa de copii “Lăstăraşii”, care au venit cu bucate tradiţionale pentru Molovata Nouă, plăcinte reci cu nucă şi măr, şi o expoziţie pregătită de copii.
"Ne bucură componenţa participanţilor la acest concurs. Sunt meşteri din mai multe sate a raionului Dubăsari, avem lucrări noi, foarte multe iniţiative ale meşterilor care s-au manifestat în articole noi creative, de rară fineţe", spune dl Valeriu Sandu, primar de Molovata Nouă.
Se aduc mulţumiri Administraţiei publice locale şi nu în ultimul rînd Consiliului raional Dubăsari şi consilierilor raionali, care ştiu să aprecieze adevăratele valori ale creaţiei populare întru promovarea acestora pentru generaţiile tinere, pentru că într-o vreme în care valorile tradiționale suportă un asalt fără precedent din partea modernității, manifestarea din satul Molovata Nouă a reunit meşteri şi creatori populari din întregul raion, care au încercat să contribuie la promovarea meşteşugurilor artistice tradiţionale şi să educe publicul, în special cel tînăr, în spiritul cunoaşterii, preţuirii şi respectului pentru tradiţii şi bun gust.
Elena Gheorghiţa, redactor principal
|