Dat fiind faptul că pînă la data de 31 iulie 2015, conform Ordinului Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, nr 120 din 17 iunie 2015 cu privire la acordarea sprijinului financiar producătorilor de fructe şi struguri pentru recolta anului 2014, au fost instituite Comisiile speciale din primării, în perioada următoare Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală (ACSA), Reţeaua Serviciilor de Extensiune Rurală (SER) şi Direcţiile agricole raionale, fiind responsabile de campania de informare a producătorilor agricoli şi Comisiilor speciale, demarează ciclul de seminare de informare în acest domeniu. Astfel, pe data de 3 august 2015, în incinta primăriei Ustia, a avut loc primul seminar pentru Comisiile speciale şi producătorii de fructe şi struguri, potenţiali beneficiari ai sprijinului menţionat. La seminar au luat parte colaboratorii primăriei, ca membri ai Comisiei speciale şi producători agricoli, la care aceştia au fost familiarizaţi cu condiţiile de depunere a actelor necesare, modalitatea de precăutare a acestora şi termenii expedierii dosarelor către Agenţia de Intervenţii şi Plăţi pentru Agricultură.
Amintim că campania de informare în domeniul dat a demarat cu un seminar raional, petrecut pe data de 30 iulie 2015 în incinta Casei raionale de cultură din comuna Coşniţa.
Pe parcursul lunii august curent, odată cu recepţionarea dosarelor, se vor petrece mai multe întruniri şi seminare de informare în această direcţie.
Valeriu Popuşoi,
Direcţia agricultură şi cadastru
|