 La invitaţia preşedintelui raionului dl Grigore POLICINSCHI,
vineri 26 iulie 2013, cu o
vizită de lucru în raionul Dubăsari s-au aflat Şefa Misiunii OSCE în
Moldova
dna Jennifer BRUSH şi Ambasadorul SUA în Moldova dl William MOSER
împreună cu
consilierii pe probleme politice dl Lyndon ALLIN, şi respectiv dl
Michael BALL.
Oficialii străini au avut o întrevedere cu conducerea raionului cît şi
cu conducătorii secţiilor şi direcţiilor din cadrul Consiliului
raional.
Înalţii oficiali s-au interesat despre situaţia actuală, problemele cu care
se confruntă administraţia publică locală şi locuitorii raionului reieşind din
faptul că ne aflăm în zona de securitate, prelucrarea terenurilor după traseul Rîbniţa-Dubăsari-Tiraspol,
impactul existenţei posturilor militare amplasate pe teritoriul raionului şi
influenţa acestora asupra dezvoltării social—economice a raionului.
Oficialii au avut un dialog foarte bun şi constructiv cu preşedintele
raionului, menţionînd disponibilitatea spre
o conlucrare şi colaborare deschisă cu Consiliului raional Dubăsari întru
implementarea proiectelor investiţionale în teritoriul raionului. La rîndul
său, conducerea raionului şi-a expus punctul de vedere la acest capitol,
afirmînd necesitatea implementării unui proiect pilot cu implicarea autorităţilor
de pe ambele maluri ale rîului Nistru. Totodată, preşedintele raionului a menţionat şi despre necesitatea de a majora sumele de proiect şi diversifica domeniile de aplicare ale acestora pentru a obţine o îmbunătăţire a calităţii vieţii cetăţenilor din raionul Dubăsari, inclusiv pentru promovarea măsurilor de încredere atît între cetăţeni cît şi conducătorii autorităţilor publice locale de pe ambele maluri ale r. Nistru. De asemenea, dl preşedinte a menţionat necesitatea susţinerii şi realizării mai multor activităţi pentru tineri în partea stîngă Nistrului. Un interes sporit a diplomaţilor străini a fost faţă de nivelul de comunicare dintre autorităţile publice locale cu autorităţile publice centrale în vederea planificării şi realizării programelor social - economice în raionul Dubăsari. Inclusiv, la solicitările oaspeţilor, preşedintele raionului a informat despre deficienţele în procesul de elaborare a bugetului raionul şi al raionului pentru anul 2014, ce se impun din cauza aflării în zona de securitate.
În final, dl Gr. POLICINSCHI a mulţumit oaspeţilor pentru interesul şi
binevoinţa de a cunoaşte din prima sursă despre situaţia actuală a raionului
Dubăsari transmiţînd în mod tradiţional fanioane cu simbolica raionului
Dubăsari, ca amintire pentru vizita efectuată. Serviciul relaţii cu publicul
|