Pe data de 19 august curent, în incinta Casei de Cultură din s. Doroţcaia
s-a desfăşurat Conferinţa pedagogică cu genericul „Managementul Schimbării în contextul şcolii prietenoase
copilul”, organizată de către Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret şi Sport. Scopul
fiind orientarea metodologică a activităţii unităţilor şcolare şi a
personalului didactic spre schimbare – fenomen inevitabil în acceleraţie
continuă, unică constantă, condiţie şi consecinţă a progresului. Întru
respectarea tradiţiilor moldoveneşti, toţi invitaţii au fost întîlniţi cu pîine
şi sare, fapt ce a servit drept familiarizarea cadrelor didactice din raion,
care a continuat printr-o expoziţie de fotografii şi elemente decorative
modelate din pănuşe, hîrtie, zdrenţe, lînă şi croşeturi.
Conferinţa a început cu un mesaj de salut din partea preşedintelui
raionului Dubăsari Gr. Policinschi, moderator al conferinţei cadrelor didactice
din raion. Raportul „Managmentul schimbării în contextul şcolii prietenoase
copilului” a fost elaborat de către Braducean L., director general al
DGÎTS Dubăsari. Ca participanţi au fost
cadre didactice, cadre de conducere din instituţiile de învăţămînt şi educaţie
din raionul Dubăsari. Timp de 6 ore,
aceştea au avut parte de mai multe acţiuni în comun şi anume: şedinţa în plen,
conferinţa, dezbateri, comunicare şi informare despre obiectivele
prioritare 2011-2012. Prima şi a doua parte a conferinţei a cuprins expunerea
propunerilor în urma desfăşurării atelierelor din data de 16 august curent.
Acestea au cuprins opt subiecte la care s-au implicat în parte învăţămîntul
preşcolar, psihologii şcolari, directorii adjuncţi pe educaţie, învăţămîntul
primar, directorii adjuncţi pe instruire, managerii instituţiilor
preuniversitare, consiliul de tineret şi primarii localităţilor din r.
Dubăsari.
Întrunirea pedagogilor se desfăşoară anual la sfîrşitul lunii agust,
înainte de noul an şcolar, pentru a aduce la cunoştinţa tuturor cadrelor
didactice din raionul Dubăsari, realizările instituţiilor pe parcursul anului
precedent şi planurile pentru activitate în anul care vine.Unii profesori vin
cu cîteva doleanţe, exprimate astfel: „Nişte condiţii de muncă mai bune, o
atitudine pozitivă a guvernului şi a preşidenţiei faţă de noi. Aş vrea să trec
cursurile de perfecţionare, de care anul trecut am fost lipsită. Elevii mei
sunt foarte cointeresaţi să înveţe, iar acest fapt este foarte binevenit”,
spune Costicu Nadejda, profesoară de istorie la gimnaziul din s. Ustia. „
Activez nu de prea mult timp, însă pot spune că copiilor le este dragă cartea.
Noul an de învăţămînt doresc să fie mult mai uşor, cu elevi cuminţi şi salariu
la timp”, menţionează Lungu Veronica, profesoară de matematică la L. T. „Vlad
Ioviţă” din s. Cocieri. „ Anul trecut multă atenţie s-a atras la reparaţia
şcolii sportive, la care m-am implicat cu mult spor. Respectiv, am participat
la fotbal pe plajă, unde am luat locul II pe republică. Pentru anul care vine
ne dorim să participăm la fotbal mare pe republică, însă pentru realizarea
acestui fapt este nevoie de finanţare şi susţinere din partea conducerii. Tăria
de caracter şi răbdarea este un pas spre succes”, a adăugat Craijdan Alexei,
profesor de educaţie fizică şi antrenor de fotbal la şcoala sportivă din s.
Pîrîta.
„ Şcoala pentru tinerii specialişti este o temelie pentru viitorii paşi.
Mulţi fug de această temelie de profesor, pentru că este una responsabilă. Pe
parcursul anului precedent am reuşit să participăm cu copiii din L. T. „M. Eminescu”,
or. Dubăsari, la diferite olimpiade la informatică, concursuri internaţionale,
la care am obţinut doar menţiuni. Pe viitor sperăm că întradevăr vom duce faima
atît a raionului Dubăsari cît şi a
întregii republici, iar tinerii specialişti să nu fugă de localităţile noastre,
ci dimpotrivă, pentru că veşnicia s-a început la sat. Fie ca Bunul Dumnezeu să
ne trimită de sus multă inspiraţie, răbdare şi entuziasm”, spune Grigoraşenco
Mariana, profesoară de informatica la L. T. „M. Eminescu”. „ Îmi încep activitatea ca tînăr specialist,
profesor de educaţia fizică la gimnaziul din s. Corjova. Respectiv, mă aştept
la multe realizări frumoase, perfecţionare în domeniul care voi activa şi noi
relaţii profesionale”, susţine Bolgari Dumitru, absolvent al Universităţii de
stat din Tiraspol.
Finalul conferinţei s-a marcat prin prezentarea obiectivelor prioritare
2011-2012, ce a cuprins: - sensibilizarea participanţilor Conferinţei la
necesitatea şi oportunităţile de îmbunătăţire a performanţilor,- sesizarea
tendinţelor generale ale schimbărilor în domeniu la nivel global şi local, -
susţinerea iniţiativelor locale, dezvoltărilor adaptate la o multitudine de
nevoi, - accentuarea tendinţei de egalizare a şanselor de reuşită în instruire
vizînd posibilitatea fiecărui elev şi alte obiective de referinţă.
|