Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM)
sărbătoreşte, alături de muzeele din lumea întreagă, la 18 Mai, Ziua
Internaţională a Muzeelor. Pentru a omagia diversitatea culturală şi pentru a
susţine muzeele în îndeplinirea menirii lor de mediatori între diferite etnii,
religii şi naţiuni. Ziua Internaţională a Muzeelor încearcă să atragă atenţia
publicului asuprea rolului crucial pe care îl joacă muzeele, în ceea ce
priveşte respectul şi recunoaşterea diferenţelor. Pe de o parte, muzeele dau un sens nou comunităţii,
punând în valoare patrimoniul cultural comun; pe de altă parte, ele pot, de
asemenea, să aducă la lumină rolul indivizilor şi al grupurilor, ale căror
singularităţi şi diferenţe sunt pietrele unghiulare ale diversităţii, ea însăşi
inerentă acestui patrimoniu comun.
Noaptea
muzeelor este pandantul nocturn al Zilei
Internaţionale a Muzeelor, instituite de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), care are loc pe 18 mai şi se evidenţiază prin
faptul că, o dată pe an, muzeele sunt deschise vizitatorilor şi noaptea.
Scopul principal este atragerea oamenilor
către muzee, pentru că acestea există pentru ei, pentru satisfacerea nevoilor
lor de cunoaştere şi pentru oferirea unor posibilităţi de divertisment incluse
în sfera culturalului”, Scopul acestui eveniment anual este acela de a
conştientiza opinia publică asupra rolului vital pe care îl joacă muzeele în
societate.
Sâmbătă, 14 mai, Muzeele
din Chişinău vor găzdui „Noaptea Muzeelor”.
În acest an, tema
evenimentului este „Memoria urbei” , în cadrul căruia vor fi prezentate un şir
de exponate din perioada antică şi contemporană. De asemenea, va fi improvizat
Chişinăul vechi, se vor juca spectacole de diferite genuri, unul din ele fiind
lupta cu spada.
Vizitatorii evenimentului
vor avea parte de surprize din partea tuturor muzeelor din capitală, inclusiv a
Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, organizatorul
evenimentului.
Eveniment iniţiat de
Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, în 1997, Noaptea Internaţională
a Muzeelor pune în valoare potenţialul muzeelor moderne ca să atragă publicul
tânăr în aceste instituţii culturale.
Oferta culturală a Muzeului
Naţional de Artă al Moldovei pentru Noaptea Muzeelor 2011 include vernisajul expoziţiei
„Art&Coffee” (ora 18.00), un master-class de tangou cu genericul „Tangoul –
expresia pasiunii” (ora 19.30), reprezentaţii teatralizate în cadrul secţiunii
„Muzeele şi memoria. Istoria din spatele tabloului” (21.00). Evenimentul va
culmina cu un concert de rock şi jazz, susţinut de formaţia НДС şi de interpreta Geta Burlacu (ora
22.00).
Intrare liberă pentru toate
categoriile de vizitatori, între orele 18.00 şi 2.00. Miercuri, 18 mai, Muzeele de Etnografie şi Istorie Naturală din raionul Dubăsari sărbătoresc Ziua Internaţională a muzeelor
La 18 mai 2011, Cu prilejul
Zilei Internaţionale a Muzeelor, Muzeul
de Etnografie şi Istorie Naturală din Molovata Nouă va organiza pe parcursul
întregii zile: Expoziţii de pănuşi, lozie, broderii şi croşetare, confecţionate
de către meşterii populari din localitate, totodată, vizitatorii au
posibilitatea să participe la Şezătoarea muzicală cu participarea ansamblului
folcloric "Sălcioara”, doritorii pot veni
la Masa Rotundă
la tema: "Muzeul-Puntea care uneşte oamenii ", iar Muzeul de Etnografie
şi
Istorie Naturală din Doroţcaia organizează noaptea uşilor deschise, cu
prilejul evenimentului: "Noaptea Muzeelor”, doritorii vor
avea şansa să admire exponatele muzeale şi să facă incursiune în trecut.
|