Orice om este special în ceva. Acel ceva este talentul, care se face cunoscut datorită profunzimii şi pasiunii cu care cercetezi un anumit domeniu. Talentul este un har de a face şi de a dărui unele lucruri publicului pentru apreciere. A fi talentat înseamnă a fi înzestrat cu ceva într-o măsură mai mare decît ceilalţi, să ai o aptitudine de a face ceva mult mai bine şi mai desăvîrşit decît alţii.
Acest har şi aptitudini, cunoştinţe în domeniul instrumental muzical l-au adus în faţa întregii noastre ţări Moldova, ,,Nistrenii” de la Doroţcaia, în cadrul etapelor de preselecţie şi semifinale din cadrul concursului ,,Moldova are talent”.
Multitudinea şi varitatea pieselor interpretate , de la popular şi pînă la modern, începînd cu bucium, drîmbă, tobă, ghitară şi obiecte mai puţin actuale şi utilizate de mari artişti, ca pieptenele şi solzii de peşti nu au putut trece neremarcate şi neapreciate de către juraţii acestui concurs.
Au pornit la această preselecţie într-un noroc, din dragostea ce o poartă de mici copii pentru muzică, pentru aceste intrumente care fac ca sufletul să vibreze ca strunele de vioară. Dar, iată că totuşi prestaţia şi repertoriul muzical bine pregătit şi gîndit i-au adus pe domnii Ion Ocoman, Anatol Cojocaru, Boris Tataruş, Valeriu Ocoman şi Mihai Berzan în finala acestui concurs care va avea loc pe data de 26 decembrie curent. De aceea, ajunşi aici, cu aceşti bravi şi curajoşi cetăţeni, se mîndreşte nu numai s. Doroţcaia dar întreg Raionul Dubăsari.
La moment, toţi membrii formaţiei ,,Nistrenii” de cu zori şi pînă în noapte lucrează asupra programului ce-l vor prezenta în finală. Dl A. Cojocaru, care este conducătorul artistic al orchestrei raionale ,,Gheorghe Murga”, este de fapt şi cel care s-a ocupat nemijlocit de aranjamentul muzical pe întreaga durată a prestării în scenă, ne-a asigurat că numărul care se pregăteşte pentru marea finală va fi un show adevărat.
Sunt convinsă, că toţi vom contribui prin voturile pe care le vom trimite pe data de 26 DECEMBRIE, pentru a demonstra că talentele adevărate nu se nasc numai pe scenele mari dar şi în localităţile raionului Dubăsari. Sunt cu adevărat NISTRENII TALENTAŢI, DE ACEEA MERITĂ APRECIAŢI!
Marina Lupaşco, şef Serviciu informare şi transparenţă
|