Deoarece pînă la prezent partea „transnistreană” nu a permis accesul liber în prelucrarea terenurilor agricole amplasate după traseul „Tiraspol-Rîbniţa”, şi termenele optime de însămînţare a culturilor de cîmp practic au fost depăşite, deţinătorii de aceste terenuri, în anul acesta nu vor profita de roada planificată.
În urma multiplelor adresări din partea Consiliului raional Dubăsari, prin Dispoziţia Prim-ministrului RM a fost aprobat un plan de acţiuni pentru dezvoltarea social-economică a unor localităţi din raionul Dubăsari, care prevede crearea unei Comisii privind inspecţia terenurilor amplasate după traseu, în vederea estimării cheltuielelor aferente procesului de prelucrare a acestora şi identificării resurselor bugetare necesare pentru achitarea compensaţiilor persoanelor fizice şi juridice care au efectuat lucrări agricole în sezonul agricol 2013-2014. Prin Ordinul Ministrului Agricultură şi Industriei Alimentare a fost creat Grupul de lucru interministerial.
Prin Decizia Consiliului raional a fost creată Comisia raională, întru estimarea acestor pierderi materiale. Pe parcurs au avut loc loc 4 şedinţe de lucru a acestei Comisii, la care a fost adoptată modalitatea de calculare a venitului ratat, precum a cheltuielilor suportate şi termenele de executatre a colectării acestor informaţii de la Comisiile locale. La ultima şedinţă, agenţilor economici le-au fost aduse la cunoştinţă toate aspectele ce ţin de completarea corectă a informaţiilor. A fost stabilit termenul limită de prezentare a informaţiei, acesta fiind către data de 26 mai 2014, pentru prezentarea ulterioară Grupului de lucru interministerial, întru a decide aprobarea unei Hotărîri de Guvern.
Petru Porubin,
specialist principal al Direcţiei agricultură şi cadastru,
secretar al Comisiei raionale
|