Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2012 faţă de iulie 2012 a constituit 100,4%, iar faţă de august 2011 – 104,4%. În august preţurile medii de consum au rămas la nivelul preţurilor din luna iulie 2012, fiind influenţate de creşterea preţurilor la produsele alimentare – cu 0,5 la sută, a mărfurilor nealimentare – cu 0,4 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,2 la sută. În luna august 2012 faţă de iulie 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: ouă dietetice – cu 13,8%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 1,4% (inclusiv carne de porc – cu 3,9%, carne de oi – cu 2,8%, carne de bovine – cu 1,8% şi carne de pasăre – cu 1,0%), slănină neprelucrată – cu 9,1%, lapte şi produse lactate – cu 1,3% (inclusiv lapte integral – cu 1,9%, brînză de vaci – cu 1,6%, smîntînă şi frişcă – cu 1,2%), dovlecei – cu 22,3%, castraveţi – cu 9,7%, varză proaspătă – cu 2,8%, pîine din făină de grîu – cu 1,1% şi pîine din făină de secară – cu 0,9%. La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări nesemnificative de preţuri la: combustibil – cu 0,9% (inclusiv carburanţi – cu 1,2% şi lemne pentru foc – cu 1,1%), confecţii pentru copii – cu 1,0% (inclusiv hăinuţe pentru şcoală: pantaloni – cu 1,8%, cămăşi, bluze – cu 1,7%, fuste – cu 1,4%), încălţăminte – cu 0,2% (încălţăminte pentru copii – cu 0,4%) şi ţigări – cu 4,3%. Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: legume proaspete – cu 4,1% (inclusiv: vinete – cu 24,4%, pepeni verzi – cu 29,2%, morcov – cu 12,7%, ardei graşi – cu 9,0%, ceapă uscată – cu 8,1% şi roşii proaspete – cu 6,0%), fructe sîmburoase – cu 7,2%, fructe sămînţoase – cu 6,8%, struguri proaspeţi – cu 6,1% şi cartofi – cu 0,5%. La serviciile prestate populaţiei în luna august 2012 faţă de iulie 2012 a fost înregistrată o majorare a tarifelor medii lunare la: serviciile transportului feroviar internaţional – cu 3,3%, transportului aerian de pasageri – cu 1,8%, educaţie şi învăţămînt – cu 2,8% şi serviciile stomatologice – cu 0,9%.
Specialist principal în probleme analiză economică şi prognoză Borşci Natalia
|