Excursie la Muzeul de Istorie și Etnografie din s. Doroțcaia
La data de 12 septembrie curent, conform planului de activitate al Serviciului promovarea politicilor de tineret în colaborare cu Direcția învățămînt tineret și sport a fost organizată o excursie la Muzeul de Istorie și Etnografie din s. Doroțcaia, cu participarea elevilor din cl. a IX-a, gimnaziul Pîrîta. Această activitate a fost organizată în conformitate cu planul raional de acțiuni “Nimeni nu-i uitat, nimic nu se uită”, care a avut drept scop promovarea patriotismului și valorilor sociale în rîndurile tinerei generații. Prin obiectele pe care le conservă, muzeul colecționează, povestiri care rămîn în memoria vie a comunității în care trăim. Exponatele reprezintă în cea mai mare măsură expresia patrimoniului nostru cultural și natural. Directorul muzeului, Berzan Andrei a fost un ghid de excepție povestindu-ne istoria satului și comorile muzeului. Datorită acestei excursii am atras atenția tinerilor asupra rolului crucial, pe care îl joacă muzeele în ceea ce privește respectul și recunoștința fată de personalitățile marcante ale istoriei. Elevii au rămas profund impresionați de anturajul muzeului, obiectele și colecțiile istorice, totodată nu au uitat să aducă mulțumiri organizatorilor și în special dlui Grigore POLICINSCHI, președintele raionului, care a contribuit considerabil la realizare acestei excursii.
Pancov Ana - Șef Serviciul promovarea politicilor pentru tineret
Mai des trebuie de organizat astfel dde excursii, raionul nostru este bogat atît în evenimente, cît și în locuri de neuitat. Sunteți bravo cei care susțineți și promovați politicile de tineret din raion.