AXA Management Consulting, cu
susţinerea financiară din partea Programului „Susţinerea Măsurilor de
Promovare a încrederii”, UNDP Moldova, îţi oferă şansa să lansezi sau să
îţi dezvolţi o afacere oferind oportunităţi de finanţare.
SCOPUL PROIECTULUI:
Crearea oportunităților de
angajare pentru persoanele din raioanele Floreşti, Şoldăneşti, Rezina,
Orhei, Criuleni, Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni şi Ştefan Vodă, cu vârsta
cuprinsă între 18 la 35 de ani, oferindu-le sprijin multilateral de
lansare şi dezvoltare a propriei afaceri.
PREZENTARE:
10 tineri din raioanele menţionate, ale căror planuri de afaceri vor fi recunoscute ca fiind cele mai bune, vor beneficia de:
- Instruire în domeniul planificării afacerii; - Granturi de până la 15000 dolari SUA; - Consultanţă individuală pentru o perioadă de 10 luni; - Asistență în procurarea echipamentelor, materiei prime, produselor şi serviciilor de la organizații terţe.
COMPONENTELE PROIECTULUI:
întregul proces de finanţare şi susţinere a afacerilor se va desfăşura în conformitate cu următoarele etape:
1. Instruirea candidaţilor şi selectarea a 10 beneficiari pentru grant.
Cerinţe faţă de beneficiarii grantului: sunt
eligibili pentru participarea în proiect tinerii cu vârsta între 18-35
de ani din raioanele Floreşti, Şoldăneşti, Rezina, Orhei, Criuleni,
Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni şi Ştefan Vodă.
Adresa juridică a companiei cât şi viza de reşedinţă a candidaţilor trebuie să fie în unul din raioanele sus menţionate
La etapa iniţială vor fi
selectaţi 50 de candidaţi care vor participa la un curs de instruire în
domeniul planificării afacerilor. După prezentarea planurilor de
afacere, vor fi selectaţi 10 beneficiari, proiectele cărora vor fi
susţinute în implementare din fondurile grantului şi care vor beneficia
de asistenţa experţilor AXA Management Consulting.
2. Programul de susţinere şi consultanţă. Fiecare din cei 10 beneficiari va avea parte de:
- Consultanţă continuă individuală şi oferirea suportului în pentru dezvoltarea afacerii.
- Procurarea
bunurilor şi serviciilor eligibile din cadrul grantului acordat în
conformitate cu planul de afaceri elaborat, metodologia aprobată de
implementare a proiectului şi procedurile de achiziţie
- Monitorizarea implementării planului de afaceri şi a utilizării bunurilor şi serviciilor primite.
3. Instruirea şi schimbul de experienţă. Pe lîngă activităţile prezentate mai sus, fiecare din cei 10 beneficiari va participa la:
- 6 seminare tematice de câte o zi pentru îmbunătăţirea abilităţilor manageriale
- 2 conferinţe de lucru de două zile fiecare cu participarea reprezentanţilor din afaceri de pe ambele maluri ale Nistrului
- Crearea
unei reţele de tineri antreprenori de pe ambele maluri ale Nistrului cu
scopul de a promova cele mai bune practici, schimb de experienţe şi
stabilirea contactelor pentru viitoarele colaborări;
- Organizarea
unor evenimente durabile de interacţiune şi a platformelor pentru
stabilirea şi dezvoltarea contactelor pentru viitoarele colaborări
CUM POT PARTICIPA?
Pentru a participa în acest proiect, este necesar:
- să completaţi acest formular şi
- să transmiteţi formularul completat la adresa office@axa.md cu următorul subiect al
e-mailului: [UNDP] Aplicare Nume_Prenume. - fişierul transmis trebuie să fie în formatul [UNDP] Aplicare Nume_Prenume.doc
Data limită de expediere a formularelor este 03 februarie 2014, ora 09:00.
Pentru detalii suplimentare Vă
rugăm să apelaţi la 022-58-88-64, persoana de contact - Victor
Bujoreanu, e-mail: vbujoreanu@axa.md .
|