La data de 18 decembrie anul curent, colaboratorii Inspectoratului de Poliţie Dubăsari, au sărbătorit cea de-a 24-a aniversare de la formarea Poliţiei Naţionale.
Tradiţional, această sărbătoare adună în faţa Monumentului eroilor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru din s. Coşniţa, colaboratorii IP Dubăsari, foşti poliţişti şi cetăţeni de rînd. Pe lîngă aceştea la eveniment au fost prezenţi: Gr. Policinschi, preşedintele raionului, Vitalie Grabovschi, şef al IP Dubăsari, Grigore Moga, reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei, colonel de poliţie, Valentina Bradu, procurorul r-lui Dubăsari, Angela Platon, reprezentantul guvernului în teritoriu, reprezentanţii veteranilor de poliţie din raionul Dubăsari, dnii Vasile Batrîncea şi Vitalie Iermurachi, primarii localităţilor, unii şefi şi reprezentanţi ai serviciilor desconcentrate şi descentralizate din teritoriu.
Cuvîntul de deschidere a manifestaţiei i-a revenit d-lui V. Grabovschi, care a menţionat că ,,a trecut încă o filă, cea de-a 24-a din istoria Poliţiei Naţionale.” Desigur, că bucuria şi respectul, faţă de colegii săi, pe care o redă în cei 7 ani de activitate în calitate de comisar, şef al IP Dubăsari, nu poate fi nesubliniată, dovadă fiind succesele obţinute şi faptul că după totalizarea activităţii Inspectoratelor de Poliţie din ţară, cel din raionul Dubăsari este printre primele locuri. ,,Sunt mîndru că activez şi că am un aşa colectiv care îşi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu, contribuie prin aportul său nu numai la realizarea sarcinilor ce ţin de menţinerea ordinii publice dar şi sarcini specific nouă, menţinerea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.” De asemenea, dl Grabovschi a subliniat aportul adus de către veteranii de poliţie care au activat în inspectorat, care în clipe grele pentru ţară au pus mîinile pe arme şi au mers să apere integritatea teritorială a ţării. În memoria celor căzuţi la datorie, a fost ţinut un minut de reculegere, care pentru unii nu este decît un timp, iar pentru cei care au trăit şi simţit acel calvar din 90-92, este o întreagă istorie.
În discursul său dl preşedinte al raionului, a relatat că ,,24 de ani sunt o nimica toată pentru o istorie, pentru raionul Dubăsari care a trecut prin acele tragice evenimente din anii 90, care au trecut prin acel tragic război din 91-92, care cu părere de rău, au avut consecinţe grave şi pînă astăzi. Necătînd la greutăţile şi provocările aduse în adresa raionului Dubăsari, ,,localităţile noastre, oamenii din satele noastre au ştiut să ţină la integritatea teritorială a ţării noastre, au ştiut să aibă un respect şi o demnitate naţională pentru istorie, pentru cultură, pentru prezentul şi desigur viitorul Moldovei. De aceea, unitatea spirituală, unitatea conceptuală a noastră pentru a merge temperat înainte a fost şi este primordială. Conlucrarea noastră, prestaţia noastră civică în mare măsură va depinde şi ziua de mîine a noastră, fiecare dintre noi trebuie să înţelegem şi să depunem eforturile necesare pentru ca această conlucrare, această pace care a fost obţinută 1992 să fie menţinută. Vă doresc multă sănătate, să vă păstraţi demnitatea şi să fiţi adevăraţi patrioţi ai ţării noastre Republica Moldova”.
Cu cuvinte frumoase, în adresa poliţiştilor a venit dna A. Platon, care le-a urat colaboratorilor de poliţie ca ,,epoleţii pe care îi purtaţi, să-i purtaţi cu demnitate în zilele care sunt şi bune şi rele”.
Dna V. Bradu, procurorul raionului Dubăsari a subliniat legătura strînsă dintre procuratură şi IP Dubăsari, fapt căruia se datorează acele succese remarcabile obţinute, deoarece ,,zi de zi alături de voi, ştiu acele greutăţi prin care voi treceţi, pentru ca cît de cît, să repuneţi cetăţenii în drepturile lezate. Din numele întreg colectivului procuraturii r-lui Dubăsari aduc sincere felicitări şi mulţumire pentru lucrul pe care-l faceţi zi de zi”.
Dl Vasile Batrîncea, ca reprezentant al veteranilor poliţiei, simţind pe propria piele acele vremuri cumplite din perioada anilor 90-92 a accentuat că, ,,cu părere de rău colegii noştri activează în r-ul Dubăsari ca pe un vulcan, unde mereu sunt maltrataţi, urmăriţi”.
Dl Grigore Moga, reprezentantul Direcţiei generale Urmărire penală, a dat citire mesajului de felicitare cu ocazia celei de-a 24 aniversare, din partea şefului Inspectoratului General de poliţie, dl Ion Bodrug, unde un accent deosebit se pune pe muca prestată zi de zi căci, ,,pe parcursul acestor ani, cu toţii împreună şi fiecare în parte, am demonstrat că suntem conştienţi de obligaţiunile şi responsabilităţile pe care le îndeplinim. Permanent am fost implicaţi în evenimente şi acţiuni importante, asumîndu-ne riscurile, atunci cînd a trebuie să-i ajutăm pe cei în pericol, iar sacrificiul adus pentru apărarea independeţei şi suveranităţii Republicii Moldova e cea mai elocventă dovadă în acest sens. Voi sunteţi cei care vegheaţi zi de zi siguranţa şi liniştea cetăţenilor, voi sunteţi cei care munciţi pentru siguranţa copiilor noştri, voi sunteţi cei care participaţi activ la rezolvarea problemelor şi crearea climatului de securitate a cetăţenilor, primind în schimb respectul şi sprijinul întregii societăţi”.
Din numele primarilor autorităţilor publice locale de nivelul I, cu urări de voie bună a venit dl Valeriu Rusu, primar de Oxentea. De asemenea şi dumnealui a subliniat activitatea prodigioasă pe care o fac poliţiştii şi importanţa acestora în societate. În acest sens, pentru sacrifiul adus zi de zi întru menţinerea păcii şi liniştii, Administraţia locală Oxentea a menţionat 4 colaboratori ,,cei mai buni dintre cei mai buni” ai IP Dubăsari.
Cu ocazia acestei aniversări, pentru muncă asiduă şi conştiincioasă, responsabilitate faţă de îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, eforturi depuse întru combaterea criminalităţii, iteement şi perseverenţă manifestată în activitate, au fost menţionaţi cu distincţia MAI Crucea pentru merite de clasa a II-a – 2 colaboratori, cu insigna MAI Serviciul impecabil de gradul II – 4 colaboratori, cu insigna MAI Serviciul impecabil de gradul III – 4 colaboratori şi cu insigna MAI de eminent – 2 colaboratori.
La rîndul său, IP Dubăsari, în semn de recunoştinţă şi merite deosebite în combaterea criminalităţii, menţinerii ordinii publice şi în legătură cu aniversarea a 24 de ani de la fondarea Poliţiei Naţionale a Republicii Moldova, a dispus acordarea unor prime băneşti şi anume: ite 1000lei – 9 angajaţi ai IP Dubăsari şi ite 400lei – 32 angajaţi ai IP Dubăsari.
Manifestaţia închinată celor 24 de ani de la fondarea Poliţiei Naţionale a luat sfîrşit cu depunerea de flori în memoria eroilor căzuţi în conflicul armat de pe Nistru.
Lupaşco Marina, şef Serviciu informare şi transparenţă
|