La data de 17 decembrie anul curent, colaboratorii Inspectoratului de Poliţie Dubăsari au sărbătorit cea de-a 25-a aniversare de la formarea Poliţiei Naţionale.
Adunarea festivă desfăşurată cu acest prilej a avut loc în incinta Casei raionale de cultură din s. Coşniţa, unde au participat colaboratorii IP Dubăsari, reprezentanţii veteranilor de poliţie şi cetăţeni de rînd. Oaspeţi de onoare la acest eveniment au fost prezenţi: Gr. Policinschi, Preşedintele raionului Dubăsari, Cazimir Trocin, şeful IP Dubăsari, Grigore Moga, reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei, colonel de poliţie, Angela Platon, reprezentantul Guvernului în teritoriu, primarii localităţilor, unii şefi şi reprezentanţi ai serviciilor desconcentrate şi descentralizate din teritoriu.
Cuvîntul de deschidere a manifestaţiei i-a revenit dlui Cazimir Trocin. ,,Împreună cu dvs trăim bucuria de a sărbători cea de-a 25-a aniversare a Poliţiei Naţionale. Un sfert de secol în care depunem un efort continuu ş solidar de a asigura liniştea şi ordinea în ţară”. De asemenea, dl Trocin a subliniat aportul adus de către veteranii de poliţie care au activat în inspectorat, eroilor care au stat la baza instituirii păcii, celor care au pus mai presus integritatea acestei ţări decît propria viaţă, fiind ţinut şi un minut de reculegere în memoria acestora.
Şeful Inspectoratului de poliţie a menţionat, de asemenea, despre importanţa serviciului de drept şi succesele ce au fost obţinute pe parcursul activităţii. „În toţi aceşti 25 de ani de activitate Poliţia Naţională s-a consolidat, s-a instruit, devenind astfel a autoritate mai puternică, mai experimentată şi mai exigentă. Cu acest prilej ţin să vă mulţumesc pentru efortul depus în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale, pentru îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă profesională şi implicit pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranţă şi pace în comunitatea noastră. Împreună cu dvs vom continua să depunem toate eforturile necesare pentru a răspunde provocărilor şi ameninţărilor în adresa securităţii RM. Ne propunem ca şi pe viitor să ne afirmăm ca instituţie transparentă, credibilă, profesionistă şi receptivă la necesităţile cetăţenilor.”
Succesele în activitatea poliţiei depind în mare măsură de susţinerea şi încrederea populaţiei, de suportul şi conlucrarea cu autorităţile publice locale. Cu prilejul sărbătoririi zilei profesionale, Preşedintele raionului Grigore Policinschi a adresat urări de felicitare întregului efectiv al Inspectoratului de poliţie Dubăsari. „Din numele Consiliului raional Dubăsari aş vrea să vă aduc un mesaj de felicitare cu ocazia aniversării a 25-a de la formarea Poliţiei Naţionale. Împreună cu APL de nivelul I într-adevăr suntem obligaţi, conform competenţelor, să asigurăm drepturile omului, liniştea şi integritatea bunurilor publice. Fiecare zi profesională, este un prilej de a face unele totalizări. Mă bucură faptul că Inspectoratul de poliţie, conducerea inspectoratului şi fiecare dintre dvs aveţi indicatori buni, indicatori pozitivi la toate compartimentele, inclusiv că colaboratorii cu succes îşi realizează obligaţiunile de serviciu. Vreau să declar cu toată responsabilitatea că împreună cu APL, colegii din cadrul Consiliului raional mereu am încercat să dăm o mînă de ajutor, să fim alături de organele de drept, alături de poliţie şi în clipele bune şi mai puţin bune. De noi depinde în mare parte situaţia de aici din zona de securitate, care cu părere de rău, mai bine de 20 de ani aduce mari prejudicii, dar anume mă bucură faptul că aici sunt prezenţi colaboratori care şi în 91 şi în 92 şi pînă astăzi cu demnitate servesc patriei.”
Preşedintele raionului a menţionat şi despre unele obiecţii, lucrurile ce trebuie îmbunătăţite, inclusiv comunicarea şi parteneriatul ca elemente importante în obţinerea rezultatelor pozitive. „Foarte mult sper că rezultatele menţionate au fost obţinute datorită conlucrării cu sistemul educativ, sistemul social, domeniul investiţional, infrastructură, care datorită muncii consilierilor, primăriilor, s-a îmbunătăţit semnificativ şi conlucrarea cu tineretul, societatea civilă şi obştească.”
Cu mesaje de felicitare, în adresa poliţiştilor au venit dna A. Platon, reprezentantul Guvernului în teritoriu, dl Viorel Pocaznoi, şef al Direcţiei generale urmărire penală al Inspectoratului General de Poliţie, dl Nicolae Caisîn, comandantul Forţelor de menţinere a păcii din s. Coşniţa, primarul localităţii Oxentea, reprezentantul veteranilor de poliţie, ş.a.
Cu ocazia acestei aniversări, pentru muncă asiduă şi conştiincioasă, responsabilitate faţă de îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, eforturi depuse întru combaterea criminalităţii, devotament şi perseverenţă manifestată în activitate, unii colaboratori ai IP Dubăsari au fost menţionaţi cu insigne şi diplome de gardul I, II şi III.
La rîndul său, conducerea IP Dubăsari, în semn de recunoştinţă şi merite deosebite în combaterea criminalităţii, menţinerii ordinii publice şi în legătură cu aniversarea a 25 de ani de la fondarea Poliţiei Naţionale a Republicii Moldova, a dispus acordarea unor prime băneşti, şi anume: cîte 1500 lei – 27 angajaţi ai IP Dubăsari, cîte 1000 lei – 22 angajaţi ai IP Dubăsari şi cîte 500 lei – 4 angajaţi ai IP Dubăsari.
Evenimentul dedicat Zilei Poliţiei Naţionale a continuat cu un concert festiv, după care a urmat depunerea de flori la Monumentul eroilor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru.
Ecaterina Racoveţ
Secţia informare, transparenţă şi relaţii cu publicul
|