În vederea prevenirii unor eventuale incidente cu folosirea sau aplicarea armelor de foc, în perioada sărbătorilor de Sfintele Paşti, Inspectoratul de poliție Dubăsari aduce la cunoștință unele reguli și face unele recomandări pentru deținătorii de arme, care țin să evite conflictele dintre deținătorii de arme și legislația în vigoare.
Ține de adus la cunoștință, că potrivit prevederilor Legii nr.130 din 08.06.2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, deținătorii de arme de foc din categoria celor lungi sunt în drept să scoată armele din locul de păstrare, numai pentru folosire la vînătoare sau într-un tir de trageri autorizat pentru această categorie de arme.
Totodată, armele lungi cu țeava ghintuită pot fi scoase din locul de păstrare numai în baza unui permis eliberat de către organul de poliție.
Concomitent, potrivit Legii enunțate, portul armelor pneumatice este interzis.
Persoanele care încalcă aceste prevederi riscă să fie atrase la răspundere contravențională în conformitate cu art. 361 al Codului contravențional.
Deasemenea, în perioada sărbătorilor de Sfintele Paşti, recomandăm:
- să puneți arma la păstrare în safiu și să vă abțineți de folosirea ei în această perioadă;
- nu purtați arma în stare de ebrietate;
- nu folosiți arma contrar destinației speciale;
- nu purtați arme la întruniri sau alte evenimente publice pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea Dvs., precum şi a celor din jur;
- nu admiteți accesul la arme a membrilor familiei, rudelor, oaspeţilor sau altor persoane neautorizate;
- nu lasați armele în genţi, autoturisme sau în alte locuri fără supraveghere;
- în cazul deplasărilor peste hotarele ţării, transmiteți arma la IP Dubăsari sau la un armurier licențiat pentru păstrare temporară.
INSPECTORATUL DE POLIȚIE DUBĂSARI
|