 La sfîrşit de toamnă, pe data de 23 noiembrie 2012, în incinta Liceului Teoretic "Doroţcaia” la orele 13.00, a avut loc întîlnirea care a adunat peste 30 tineri din Consiliul local al tinerilor din satul.Doroţcaia, Coşniţa, Pîrîta şi Pohrebea. Seminarul cu genericul ‘’Oportunităţile de participare la nivel local şi raional. Implică-te şi participă’’ desfăşurat în raionul Dubăsari . Scopul acestui eveniment este în primul rînd de a cunoşte tinerii activişti, care sunt în putere să facă anumite schimbări în localitate, inclusiv în raionul Dubăsari, comunicarea între ei, prezentarea activităţilor din vara 2012, pînă în prezent. Organizatorii acestui seminar au fost Irina Hohlov şi Cristina Caimac- tinere active care fac parte din Consiliul local al tinerilor din sat. Doroţcaia, Natalia Constantinov -psiholog la Liceul Teoretic „Doroţcaia”, Sergiu Grigoriev -şef DJRU şi fondatorul Asociaţiei Obşteşti "INDIGO”, Olga Ţurcan- specialist principal în domeniul tineret com. Coşniţa. Invitaţii speciali au împărtăşit secretele din experienţa lor. Discuţia s-a axat pe aspecte practice, oferind exemple şi sfaturi în viaţa de zi cu zi. În cadrul evenimentului s-a discutat despre punctele cheie ale comunicării de succes. Tinerii prezenţi la eveniment au dat dovadă de seriozitate şi implicare, aceştia au demonstrat că stapînesc tehnicile de comunicare învăţate în timpul programat. „Acest seminar unul din cele mai reuşite, credem noi, deoarece, a fost organizat la un nivel înalt, Creativ, porfesionist ! A fost o experienţă grozavă şi mi-a dat o şansă să învăţ de la oameni foarte bine pregătiţi şi deschişi. Am rămas plăcut surprinsă de calitate evenimentului” – a declarat la final una din participantele seminarului. Consiliul local de tineret din com. Coşniţa, Pîrîta şi Pohrebea aduc sincere mulţumiri dlui Grigore Policinschi, Preşedintele raionului Dubăsari, pentru susţinerea oferită la deplasarea participanţilor. Preşedintele raionului este persoana care dintotdeauna susţine şi este mereu alături de tinerii din raion. Evenimentul s-a încheiat cu pauza de cafea, organizată de Consiliul local de tineret din satul Doroţcaia. 
Olga Ţurcan Direcţia Cultură şi Turism
|