Ieri, preşedintele raionului Dubăsari, Grigore POLICINSCHI a participat în
cadrul emisiunii „În Oglindă” difuzată de postul de televiziune EuroTV. Dl
Preşedinte a participat alături de colegii săi din cadrul Congresului
Autorităţilor Locale din Moldova, experţii Alexandru Osadci şi Ion Beschieru, şi
Oleg Cernei, consilier în Consiliul mun. Chişinău.
Problema discutată în cadrul emisiunii a fost comunicarea între
autorităţile publice centrale şi autorităţile publice locale. Un stat poate
avea rezultate bune numai atunci cînd
între structurile sale există o comunicare şi o consultare permanentă, iar
pentru ca parteneriatul dintre diferite nivele de guvernare să fie unul de
succes este absolut necesară stabilirea unor mecanisme adecvate de consultare
şi colaborare între APC şi APL. Însă, de cele mai multe ori această comunicare
lipseşte.
În cadrul emisiunii, Preşedintele raionului Dubăsari a prezentat
recomandările Congresului Puterilor Locale şi Regionale (CPLRCE) de la
Strasbourg, privind implementarea principiilor Cartei Europene a Autonomiei
Locale pentru dezvoltarea democraţiei locale şi regionale în Republica Moldova.
Recent, dl POLICINSCHI s-a întors de la Strasbourg, unde a participat la
lucrările celei de-a 23 Sesiune al CPLRCE, unde au fost ascultate mai multe
rapoarte privind dezvoltarea democrației locale și
regionale în toate statele membre ale Consiliului Europei, cu prezentarea
propunerilor Comitetului de Miniștri pentru promovarea acesteia.
Pentru a afla mai multe detalii despre problema
abordată puteţi vizualiza emisiunea difuzată accesînd următorul link: aici
|