|
Principala » 2012 » Ianuarie » 20 » M.Eminescu-poet al timpului modern
11:42 M.Eminescu-poet al timpului modern |
 Să ne aducem pururi aninte de Mihai Eminescu, cel mai ales între toţi scriitorii neamului nostru, apărut pe neaşteptate în literatura lîncedă şi convenţională a epocii.În viaţa lui scurtă a dus arta poeziei la înălţimi neîntrecute pînă astăzi, îmbogăţind ritmul, rima şi expresia artistică; a dat cuvintelor simple valori noi şi surprinzătoare, sentimentelor adîncime unică, viziunilor orizont nemărginit. Pe lîngă acest progres al artei scrisului, Eminescu a îmbogăţit limba şi a legat poezia cultă de producţiile din veac ale cîntăreţilor anonimi ai neamului.Acest monument măreţ al literaturii poporului nostru a fost clădit în mai puţin de douăzeci de ani, prin care se numără şi anii de suferinţă cînd poetul a fost copleşit de o boală necruţătoare , care în 1889 i-a întrerupt cursul vieţii. În ajunul Sărbătorii Naţionale „Ziua Comemorării lui Mihai Eminescu” în edificiul Bibliotecii publice şi Bibliotecii publice pentru copii au fost organizate un şir de acţiuni culturale dedicate împlinirii a 162 de ani de la naşterea celui mai mare poet al timpului, poetul a cărui creaţie literară, noi, bibliotecarii, trebuie să o facem cunoscută cititorilor noştri, prin ei să o transmitem şi generaţiilor viitoare. Acţiunile culturale au demarat cu ora literară „M.Eminescu- geniu al veşniciei noastre”, la care ne-am propus să oferim celor prezenţi informaţii mai ample despre viaţa şi activitatea poetului, nelipsind lectura celor mai îndrăgite versuri. Un alt grup de cititori au fost invitaţi la o revistă bibliografică „Eminescu- nume sfînt”.Apoi ei au fost antrenaţi într-un concurs literar „Poezia lui Eminescu pe înţelesul tuturor”.Cei prezenţi au avut mai multe sarcini: de a menţiona titlul poeziei după un fragment, de a recita o poezie după un cuvîntl-cheie din opera poetului, de a răspunde la cîteva întrebări cu trei variante de răspuns din viaţa şi activitatea scriitorului.Toţi participanţii au dovedit că cunosc multe amănunte despre viaţa şi activitatea lui M.Eminescu, cunosc poezia genialului poet, dar cei mai activi s-au dovedit a fi:E.Popa, M.Gavrilaş, M.Sandu, O.Gavrilaş , ş.a. Interesant a decurs ora de poezie „Eminesu, flacără nestinsă”, la care participanţii nu numai că au recitat versuri , dar au şi au interpretat cîntece şi romanţe pe versurile eminesciene. Pentru toţi beneficiarii împătimiţi de creaţia marelui poet a fost organizată prezentarea de carte „Eminescu-omul şi poetul”. N-ar fi fost întregite aceste activităţi fără organizarea expoziţiilor de carte ”Eminescu nemuritor” şi „Toate duc la Eminescu, toate de la Eminescu vin”, la care au fost expuse atît ediţii vechi, cît şi volume recent intrate în colecţiile bibliotecilor. Unii cititori înzestraţi cu talent au participat la concursul de desen „Eminescu –cel mai drag poet”.Astfel, Natalia Gavrilaş, Margareta Postică, Merineanu Dan, Mariana Popa, Aliona Isac, Merineanu Daniela în desenele lor ne-au prezentat creaţia eminesciană în diferite ipostaze:natura, dragostea, dorul, mama şi iubita. A vorbi despre Mihai Eminescu este ca şi cum ai privi în adîncurile cele mai profunde ale fiinţei tale pentru a vedea lumina bucuriei nepătrunse şi a o înălţa în faţa lui Dumnezeu, pentru că este cu neputinţă ca fiinţa umană, gîndindu-se la nemurire să nu cuprindă cu privirea icoana nemuritorului Eminescu.
Eugenia Procop, Vera Oxente, Biblioteca publică, s.Molovata
|
Vizualizari: 1041 |
Adaugat de: Lia
| Raging: 0.0/0 |
|
|