Principala »
2011 » Mai » 10 » Marşul Victoriei la Holercani
17:47 Marşul Victoriei la Holercani |
Pe
data de 8 mai, anul curent, în incinta Casei de Cultură din s. Holercani a avut
loc Festivalul – Concurs raional al Orchestrelor de Fanfară "Marşul
Victoriei”, ediţia a III-a, unde au participat 6 fanfare din 4 localităţi ale
raionului Dubăsari. Festivalul este organizat cu ocazia marcării a 66 ani de la
Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Evenimentul
a luat start prin Marşul prestat de către reprezentanţii fanfarelor şi de către
batalionul nr. 3 din r- ul Dubăsari. Manifestarea a decurs la un nivel înalt, ce a
redat o atmosferă plăcută participanţilor. Astfel, la finalul festivalului-concurs
s-au evoluat fanfarele participante şi s-au prezentat cîştigătorii, oferindu-le
diplome şi prime. De premiul întîi s-au învrednicit 2 orchestre din două
localităţi Ustia şi Holercani- fanfare "Gh. Ticu”, care au încălzit sufletele
celor şase veterani veniţi din s. Cocieri, s. Molovata Nouă şi s. Doroţcaia,
copiilor, părinţilor, tinerilor prezenţi şi nu în ultimul rînd juriului de
specialitate – reprezentanţi ai Ministerului Culturii. Pe locul II au fost
plasate alte două fanfare din două localităţi Doroţcaia şi Holercani - (fanfara medie).
Iar pe locul III au fost plasate fanfara de fete din s. Holercani şi fanfara
din s. Oxentea. În
desfăşurarea evenimentului s-a simţit o susţinere vastă din partea conducerii
Consiliului raional Dubăsari şi o colaborare calitativă a secţiei Cultură- ca
organizator cu primăriile implicate în realizarea măsurii respective. Diplomele
pentru merit şi primele au fost acordate din bugetul
raionului Dubăsari.
|
Vizualizari: 764 |
Adaugat de: Irika
| Raging: 3.8/4 |