|
Principala » 2011 » Decembrie » 8 » ”MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ”, ediţia 2011
11:05 ”MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ”, ediţia 2011 |
Miercuri,
7 decembrie, Preşedintele raionului Dubăsari Grigore POLICINSCHI a participat
în cadrul evenimentului de promovare a eficienţei energetice şi energiei
regenerabile ”MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ”, organizat de Ministerul Economiei în
comun cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică.
Evenimentul
este la prima ediţie, este un eveniment de anvergură, care se va desfăşura
anual, şi va promova iniţiativele de succes din domeniul energiei regenerabile
şi eficienţei energetice, va sensibiliza opinia publică despre importanţa
diversificării surselor energetice, va motiva partenerii naţionali, locali,
sectorul privat, să demareze noi proiecte în domeniu.
În
condiţiile scumpirii resurselor energetice tradiţionale, de care Republica
Moldova nu dispune şi pe care le importă practic integral, Guvernul Republicii
Moldova şi-a asumat angajamentul de a reforma sectorul energetic prin sporirea
securităţii energetice, diversificarea surselor de energie, creşterea nivelului
de eficienţă energetică şi atragerea de investiţii în domeniu. Până în anul
2020, cca 20% din balanţa energetică urmează a fi asigurată din surse
alternative de energie, iar primii paşi în acest sens au fost întreprinşi în
acest an prin alocarea a 25 de milioane de lei din Bugetul de stat pentru
programe de sporire a eficienţei energetice în instituţiile publice. În anul
2012, această sumă va creşte până la 180 de milioane de lei, fiind creat Fondul
pentru eficienţă energetică, iar finanţările vor putea fi accesate şi de mediul
de afaceri.
MOLDOVA
ECO-ENERGETICĂ este parte a unei ample campanii sociale de promovare a surselor
alternative de energie şi a eficienţei energetice, desfăşurată de Guvernul
Republicii Moldova, în parteneriat cu Uniunea Europeană şi PNUD Moldova.
La
eveniment au participat peste 200 de persoane - beneficiarii proiectului,
autorităţi publice de resort, companii producătoare şi furnizoare de utilaje pentru
încălzire pe bază de biomasă. Seara a fost deschisă cu discursuri ale
Preşedintelui interimar dl Marian Lupu, reprezentantul Programului Naţiunilor
Unite pentru Dezvoltare, PNUD Moldova, dna Kaarina Immonen, şi şeful Delegaţiei
Comisiei Europene, dl Dirk Schubel.
Preşedintele
raionului Grigore POLICINSCHI a avut întrevederi cu mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor şi
societăţii civile din Republica Moldova care se ocupă cu implementarea proiectelor
din domeniul dat.
În
cadrul evenimentului au fost înmânate patru distincţii – pentru realizări în
domeniul eficienţei energetice, în dezvoltarea producerii de energie eoliană,
solară şi din biomasă. Începând cu anul 2012, vor fi oferite şi premii pentru
instituţii, companii şi persoane fizice pentru contribuţii semnificative în
producţia, transmiterea, distribuţia şi consumul eficiente energetic,
dezvoltarea tehnologiilor moderne, a inovaţiilor în domeniul energiei
regenerabile, tehnologiilor şi eficienţei energetice.
Evenimentul
s-a desfăşurat în incinta Hotelului Leogrand, începând cu ora 17.30.
Ec. Racoveţ
sp. pr. în probleme relaţii cu publicul
|
Vizualizari: 523 |
Adaugat de: katiusha
| Raging: 0.0/0 |
|
|