În conformitate cu art. 53, 54 ale Legii
"privind administraţia publică locală nr. 436-XVI din 28.12.06”, Legea culturii, nr. 413 din 27.05.99,
Legea nr. 1530-XII din 22.06.93, "Privind ocrotirea monumentelor”, avînd în vedere circulara nr 03-09/420
din 25.05.11, a Ministerului
Culturii, "Cu privire la inventarierea şi gestionarea corectă a patrimoniului
cultural naţional”. La 30
noiembrie, şefa Centrului metodic, specialistul principal în domeniul
turism, şefa bibliotecii raionale, au întreprins o vizită în
localităţile: Molovata Nouă, Cocieri, Corjova, Doroţcaia, Pohrebea, Pîrîta, Coşniţa
cu scopul de a desemna şi de a efectua inventarierea monumentelor de importanţă
locală: printre care se numără: Complexele memoriale ale ostaţilor căzuţi
pentru apărarea Patriei în cel de-al II-lea Război Mondial, Monumentele eroilor
căzuţi în Războiul pentru Intergitatea RM din anul 1992, biserici,plăci
comemorative, tumuli, busturi, pietre funerare, peşteră,schit rupestru,
răstigniri, humărie, casă-muzeu. În vizita noastră am informat autorităţile
administraţiei publice locale de nivelul I despre importanţa şi stricta
necesitate de implicare a acestora în elaborarea registrului monumentelor de
importanţă locală şi paşaportizarea fiecărui monument în parte, ca ulterior,
acest registru să fie prezentat şi cu succes aprobat la şedinţa consiliului
raional. Aprobarea registrului respectiv are ca ţel, includerea monumentelor
din raion, în registrul patrimoniului cultural naţional al Republicii Moldova,
doar aşa monumentele de importanţă locală vor fi protejate şi de către stat.
Totodată, ne-am deplasat la faţa locului, pentru a monitoriza starea în care se
află edificiile culturale, imortalizîndu-le cu ajutorul aparatului foto, pozele
vor fi afişate în paşaportul acestora. La completarea formularului elaborat pe
categorii: monumente istorice; monumente arhitecturale şi de artă; monumente
arheologice;solicităm informaţia privind istoria apariţiei, anul fondării,
dezvăluirea evenimentelor şi a personalităţilor în legătură cu care obiectul a
căpătat statut de monument, autorul, constructorii, particularităţile
planimetrice de bază, elementele de artă decorativă, parametrii, cine şi cînd a
efectuat săpăturile arheologice, locul păstrării colecţiilor şi planul
cadastral al fiecărui monument. Pentru a completa formularul solicitat, s-au
implicat angajaţii instituţiilor de cultură, specialişti în istorie,
specialistul în cadastru, în frunte cu primarul de localitate.La 2 decembrie
Secţia cultură va realiza cu acelaşi scop vizite în localităţile: Molovata,
Holercani, Ustia, Oxentea, Marcăuţi.
|