În conformitate cu prevederile Legii nr. 158 din 04.07.2008 "Cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public", anexa nr. 2 la Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11.03.2009 "Cu privire la punerea în aplicare a Legii nr. 158-XVI din 04.07.2008", dispoziția Președintelui raionului nr. 210-i din 01 octombrie 2012 "Cu privire la numirea în funcție", pe data de 01.04.2013 a luat sfîrșit perioada de probă a funcționarului public debutant Iavița Mihai, care a fost numit în funcția publică de speci alist principal în problemele tineret și sport, Direcţia învățămînt, tineret și sport. În rezultatul evaluării activității funcționarului public debutant, în perioada de probă, dl Iavița Mihai a obținut calificativul bine, fapt care i-a permis depunerea Jurămîntului funcționarului public și confirmarea în funcția publică. Astfel, pe data de 11.04.2013 dl Mihai a depus Jurămîntul funcționarului public, în faţa simbolurilor de stat, în prezenţa dnei M. Jimbei, vicepreşedintelui raionului Dubăsari, responsabil de domeniul social – învăţămînt, tineret, sport, cultură, medicină, asistenţă socială şi mass-media şi Comisiei pentru confirmare în funcţie publică. Doamna M. Jimbei, vicepreședintele raionului a felicitat funcţionarul public, dorindu-i succes și mari realizări în activitatea profesională.
|