În perioada 7-14 decembrie, curent, 25 de reprezentanţi ai micului bussiness şi mijlociu, organizaţiilor nonguvernamentale, ai Camerei de comerţ şi industrie, ai organelor de conducere din regiunea Vinita şi Moldova, inclusiv şi Transnistria au efectuat o vizită de studiu în Polonia. Raionul Dubăsari în cadrul vizitei date a fost reprezentat de către dna Lilia Cazac, şef Direcţia dezvoltare economică, investiţii şi relaţii transfrontaliere. Această deplasare a avut loc în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea potenţialului economic al euroregiunii ,,Nistru”, realizat de organizaţia internaţională “Centrul regional transfrontalier de cooperare a Euroregiunii “Nistru” de comun acord cu Programul UNDP “Consolidarea măsurilor de încredere între ambele maluri”. Scopul de bază al deplasării date a fost preluarea practicii Republicii Polone de absorbţie a fondurilor europene şi implementarea proiectelor în diferite domenii de activitate, care vor servi cît la susţinerea dezvoltării antreprenoriatului, atît şi la ieşirile agenţilor economici pe piaţa europeană.
În cadrul vizitei delegaţia a făcut cunoştinţă cu serviciile prestate de către Departamentul de relaţii internaţionale, învăţămînt, sport, cultură şi politici regionale. Reprezentanţii oraşelor din Polonia, au făcut prezentări despre succesele obţinute în urma implementării proiectelor în diferite sfere de dezvoltare.
,,Odată ce Republica Moldova suportă un şir de reforme şi are posibilitatea de a atrage investiţii majore din diferite fonduri europene, este binevenit de a prelua practicile pozitive, dar şi studia insuccesele în implementarea proiectelor în diferite domenii pentru a nu admite greşeli pe viitor”, a menţionat dna Lilia Cazac, şef DDEIRT.
Delegaţia a avut mai multe întîlniri de lucru cu reprezentanţii bussinesului. De către membrii delegaţiei au fost vizitate incubatoare de afaceri, tehnoparcuri, zone economice libere, Agenţii de dezvoltare, Palate de comerţ şi obiecte turistice.
Marina Lupaşco, şef Serviciu informare şi transparenţă
|