La data de 27 aprilie, a avut loc etapa de premiere a celor ce s-au remarcat prin înalt profesionalism la concursul "Pedagogul anului 2011”. Concursul se organizează pe baza sporirii prestigiului profesiei de pedagog, stimularea activităţii creative a pedagogului precum şi motivarea cadrului didactic pentru autoformare şi formare continuă. Respectiv, 6 cadre didactice din următoarele instituţii: LT Holercani, LT "Mihai Eminescu” Dubăsari, gimn. Oxentea, dimn. Roghi, grădiniţa "Izvoraş” Oxentea şi grădiniţa "Viorica”, Pîrîta, şi-au încercat profesionalismul pedagogic în cadrul concursului care a avut loc în luna februarie, anul curent. Competenţele profesionale ale pedagogilor- concursanţi au fost apreciate la justa valoare de către o echipă competentă, formată din 8 membri, preşedintele juriului fiind Larisa Brăducean, şef DGÎTS Dubăsari. Cîştigătorii au fost premiaţi cu prime, diplome pentru merit şi flori pentru recunoştinţă, de către vicepreşedintele raionului Dubăsari - M. Jimbei şi şef DGÎTS Dubăsari - Larisa Brăducean. Concursul raional "Pedagogul anului 2011” s-a organizat de către DGÎTS Dubăsari în baza hotărîrii Guvernului RM nr. 370 din 12 aprilie 2006 cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului republican "Pedagogul anului”.
Felicitari profesorilor care au participat in cadrul acestui concurs, dorindu-le elevi ascultatori si activi, mari succese si avansari in gradele profesionale.