Programul de granturi mici pentru susţinerea
iniţiativelor democratice a fost lansat în anul 1996 cu scopul de a
promova proiecte care să favorizeze dezvoltarea şi educarea societăţii
civile în Moldova. Programul este un mecanism concentrat, dar flexibil,
care oferă fonduri pentru iniţierea unor proiecte unice şi durabile, în
special proiectelor care contribuie la dezvoltarea capacităţii şi
durabilităţii organizaţiilor non-guvernamentale în Moldova. Acesta
include, dar nu se limitează la proiectele orientate spre dezvoltarea
unor procese democratice deschise la nivel local, stimularea
participării cetăţenilor la luarea deciziilor, promovarea educaţiei
civice, precum şi consolidarea instituţiilor democratice şi a
mass-mediei independente în Moldova.
Comisia pentru susţinerea iniţiativelor democratice
activează în calitate de organ de implementare, majoritatea membrilor
comisiei fiind reprezentanţi ai agenţiilor guvernului american care
activează în Moldova. Granturile sunt acordate în bază de concurs, iar
deciziile se bazează pe principiul eligibilităţii şi calităţii cererii
de grant. Din momentul în care cererea a fost aprobată de către Comisia
pentru susţinerea iniţiativelor democratice din Chişinău, aceasta este
supusă unei analize tehnice şi este aprobată definitiv de către
Departamentul de Stat din Washington, D.C. Această analiză finală
asigură conformitatea cererii cu cerinţele programului.
CRITERIILE DE ELIGIBILITATE A PROGRAMULUI
- Granturile pot fi acordate doar organizaţiilor
non-profit şi non-guvernamentale înregistrate în Moldova (ONG) sau
organizaţiilor mass-media independente. Unele exemple de ONG includ
organizaţii sau asociaţii civice, fundaţii de caritate sau think
tank-uri (grupuri de analiză/laboratoare de idei). Prin mass media
independentă subînţelegem orice formă de media, cum ar fi radioul,
televiziunea, ziare sau internet portaluri, care nu sunt influenţate de
guvern sau corporaţii
- Agenţiile guvernamentale, instituţiile de afaceri şi cele comerciale nu sunt eligibile.
- Organizaţiile şi persoanele fizice din America sau din alte ţări nu sunt eligibile pentru a aplica pentru granturi.
- ONG şi membrii acestora nu pot să reprezinte sau
să se asocieze cu partidele politice, sau cu funcţionari de
stat desemnaţi sau aleşi.
Potenţialii solicitanţi nu sunt eligibili să solicite sau să li se acorde un grant, în cazul în care:
- Se fac vinovaţi de denaturarea gravă a informaţiilor prezentate în cererea de grant;
- Se consideră că aceştia au avut o performanţă
scăzută în elaborarea analizelor şi rapoartelor financiare anterioare
pentru granturile sponsorizate de către SUA sau alte granturi;
- Aceştia au contacte necorespunzătoare cu membrii
Comisiei pentru susţinerea iniţiativelor democratice, în timp ce cererea
lor este analizată;
Subiectele proiectelor pentru concurs
Propunerile pentru proiecte trebuie să iniţieze şi să promoveze clar unul sau mai multe dintre subiectele care urmează:
Dezvoltarea societăţii civile şi a capacităţii acesteia de realizare a proceselor democratice
Programul granturilor mici pentru susţinerea
iniţiativelor democratice sprijină iniţiativele care vor încuraja
dezvoltarea, eficienţa şi durabilitatea societăţii civile prin:
- Dezvoltarea mass-media, a organizaţiilor
societăţii civile, a grupurilor/asociaţiilor de advocacy prin
intermediul cărora cetăţenii pot organiza, face advocacy şi comunica
liber cu autorităţile şi între ei; consolidarea culturii politice
democrate care apreciază angajamentul cetăţenesc şi civic, toleranţa şi
respectul faţă de drepturile omului.
- Stabilirea şi consolidarea cadrului legal, de
reglementare, instituţional şi informaţional care promovează
participarea civică, protejează şi permite creşterea în domeniul vieţii
asociative şi dezvoltarea organizaţiilor societăţii civile independente
şi durabile. Aceasta include, dar nu se limitează la asigurarea faptului
că există cadrul necesar care să permită organizaţiilor societăţii
civile să formeze şi să acţioneze în mod liber (de ex.: legile de
înregistrare/fondare a ONG-urilor, legile care protejează libertatea de
asociere), promovarea durabilităţii societăţii civile (de ex.: beneficii
fiscale pentru ONG-uri) şi susţinerea participării publice şi a
responsabilităţii sociale (de ex: audieri publice, training-uri şi
conferinţe).
- Consolidarea capacităţilor ONG-urilor în domeniul
analizei politicilor, advocacy, organizării coaliţiilor, guvernării
interne, reprezentării membrilor şi prestării serviciilor, precum şi
implicarea în alte activităţi al căror obiectiv constă în stimularea
creării unei societăţi mai paşnice şi mai democrate. Domeniile de
dezvoltare a capacităţilor includ, dar nu se limitează la competenţa
tehnică (de ex: drepturile omului, reformele juridice);
auto-reglementarea ONG-urilor (de ex: elaborarea Codurilor de conduită
ale ONG-urilor); capacitatea organizaţională (de ex: planificarea
strategică, managementul şi raportarea financiară, relaţiile publice,
gestionarea problemelor şi activităţi în teren, generarea de venit,
colectarea responsabilă de fonduri); instruirea direcţionată în domeniul
advocacy şi asistenţa tehnică. Acest aspect include şi consolidarea
asistenţei publice în aplicarea reformelor necesare pentru crearea unui
mediu favorabil.
Participarea civică şi educaţia civică
Programul granturilor mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice sprijină iniţiativele care vor:
- Dezvolta capacitatea organizaţiilor societăţii
civile de a promova reforma şi susţine participarea acestora în procesul
democratic de luare a deciziilor prin articularea şi reprezentarea
intereselor membrilor lor, implicarea în prestarea serviciilor şi
pledarea pentru problemele care devin parte a agendei publice şi sunt
reflectate în politicile publice. Încuraja consolidarea culturii civice
care susţine instituţiile şi procesele democratice, participarea activă
în viaţa politică şi civică şi virtuţile civice de toleranţă, pluralism,
compromis, bună guvernare, încredere şi respect pentru drepturile
individuale, inclusiv egalitatea între sexe.
- Stimula participarea cetăţenilor la procesele
politice şi de luare a deciziilor referitoare la problemele care îi
afectează, prestarea serviciilor, alocarea de resurse, monitorizarea
instituţiilor publice şi, în iniţiativele de amploare, menite să creeze
societăţi mai paşnice, mai democratice şi mai pluraliste. Activităţile
includ, dar nu se limitează la, eforturile de advocacy ale ONG-urilor şi
cetăţenilor; stabilirea şi dezvoltarea unor parteneriate publice
private, forumuri civice cu participarea mai multor părţi interesate;
resurse pe internet ale ONG-lor; participarea politică a grupurilor şi
populaţiilor marginalizate şi vulnerabile, cum ar fi femeile, tinerii şi
copiii; şi implicarea cetăţenilor în iniţiativele cu privire la
drepturile omului, anticorupţie şi menţinerea păcii.
- Consolida cultura politică şi civică care susţine
instituţiile şi procesele democratice, vor promova participarea activă a
cetăţenilor şi dezvolta virtuţile civice, cum sunt toleranţa şi
egalitatea între sexe şi alte abilităţi, atitudini şi comportamente
civice. Exemple de astfel de activităţi includ, dar nu se limitează la
iniţiative de educaţie civică informală precum şi extinderea educaţiei
civice în sistemele formale de educaţie.
Libertatea presei şi libertatea de informare
Programul de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice acordă sprijin şi proiectelor bine justificate, care:
- Stabilesc şi/sau dezvoltă un sector mass-media
independent cu activitate extinsă, care este un factor important în
guvernarea democratică. Dezvoltarea acestui sector se realizează prin
intermediul dezvoltării unui mediu legal şi de reglementare a
mass-media, creşterii capacităţii profesionale a sectorului mass-media,
promovării durabilităţii prin încurajarea dezvoltării afacerilor în
domeniul mass-mediei şi analizei practicilor financiare/de management şi
advocacy şi a comunicării în cadrul organizaţiilor din sectorul
mass-media.
- În anumite cazuri, programul poate oferi fonduri
pentru dezvoltarea infrastructurii şi echipament pentru realizarea
programelor locale şi extinderea acoperirii în regiuni cu acces limitat
la mass-media, cu scopul de a creşte disponibilitatea unui număr mai
mare de ştiri obiective şi buletine informative în regiuni insuficient
deservite.
Alte subiecte includ:
- Educaţia, monitorizarea şi raportarea în domeniul
drepturilor omului: propunerile trebuie să descrie activităţile de
follow-up şi segmentele (e) ţintă ale societăţii
- Supremaţia legii şi reformele juridice: servicii
de consultanţă juridică, educaţie publică şi advocacy, asistenţă
juridică, eforturile de lobby şi alte activităţi de follow-up.
- Anticorupţie şi transparenţă în guvernare: campanii de educare şi creştere a nivelului de conştientizare.
- Egalitatea de şanse a etniilor, minorităţilor şi
femeilor: advocacy, consultanţă juridică, proiecte de asociere şi
probleme conexe.
Programul de granturi mici pentru susţinerea iniţiativelor democratice NU finanţează:
- Ajutor umanitar sau activităţi de caritate
- Activităţi politice sau de partizanat
- Cercetare ştiinţifică; conferinţe şi /sau călătorii individuale peste hotare
- Activităţi comerciale
- Programe de sănătate
- Proiecte pentru dezvoltarea instituţională primară a organizaţiei
- Organizaţiile şi persoane fizice din SUA
Pe lângă concursul general, Ambasada va organiza
periodic concursuri speciale, regionale sau tematice, care pot avea
reguli diferite privind eligibilitatea proiectelor. Consultaţi pagina
web a Ambasadei SUA şi mass-media locală pentru anunţuri. Granturile
sunt oferite doar o singură dată.
O organizaţie poate aplica pentru un al doilea grant după finalizarea grantului precedent.
Regiunile Geografice:
Comisia de Susţinere a Iniţiativelor Democratice
acceptă proiecte din toate regiunile Moldovei şi încurajează proiectele
ce includ activităţi în afara oraşelor mari. Nu există priorităţi
geografice specifice sau careva limite, cu excepţia faptului că
proiectul va fi implementat pe teritoriul Moldovei.
Perioada Proiectului:
Perioada proiectului nu trebuie să depăşească 12 luni.
Suma Grantului:
Nivelul I: $1 000-$5 000
- Nu se cere experienţa anterioară de gestionare a grantului
- Organizaţiile nou-create pot participa la concurs
Nivelul II: $5 000-$15 000
Organizaţia participantă la concurs trebuie:
- să aibă experienţă de implementare a cel puţin un
grant din partea unei instituţii financiare internaţionale oferind
dovezile necesare
- să fie înregistrate oficial de cel puţin doi ani
- să prezinte cel mai recent raport anual de activitate
Nivelul III: $15 000 - $ 24 000
Organizaţia participantă la concurs trebuie:
- să aibă experienţă în implementarea cu succes a
cel puţin trei granturi din partea instituţiilor finanţatoare
internaţionale. Organizaţia trebuie să ofere dovezi pentru aceste
granturi implemetate
- să fie înregistrate oficial de cel puţin trei ani
- să prezinte cel mai recent raport anual de activitate
- să aibă un consiliu director (bord) funcţionabil
Comisia pentru susţinerea iniţiativelor democratice
îşi rezervă dreptul să modifice determinarea eligibilităţii la
discreţia sa.
Cheltuieli Eligibile:
Sunt acoperite doar cheltuielile necesare
realizării proiectului. Necesităţile de lungă durată ce ţin de
infrastructura organizaţiei nu vor fi finanţate. Salariile, cheltuielile
administrative, procurarea echipamentului trebuie să fie conectate de
activităţile concrete ale proiectului şi să fie justificate iar
necesitatea acestor cheltuieli să fie explicată. Pauzele de cafea,
cheltuielile de alimentaţie, recepţiile, salariile sau alte tipuri de
cheltuieli pot fi acoperite doar în funcţie de specificul proiectului.
Toate cheltuielile trebuie să fie justificate şi
prezentate în mod detaliat. Informaţie suplimentară poate fi găsită în
instrucţiunile privind completarea formularului.
PREZENTAREA PROIECTELOR
Solicitanţii trebuie să completeze formularul tip în limba engleză. Formularele sunt disponibile pentru descărcare pe site.
Pentru consultaţii expediaţi un mesaj electronic la
adresa moldovagrants@state.gov. Înainte de completarea formularului şi
expedierea proiectului, citiţi cu atenţie informaţia oferită pe site,
inclusiv instrucţiunile pentru completarea formularului.
Solicitantul trebuie să prezinte următoarele componente:
- Versiunea electronică a formularului de participare standard (obligatoriu)
- Lista fondatorilor şi membrilor bordului (obligatoriu pentru Nivelul III de finanţare)
- CV-urile membrilor echipei de implementare (obligatoriu)
- Plan de lucru detaliat (obligatoriu)
- Statutul organizaţiei (opţional)
- Dovezi ale activităţilor anterioare ale organizaţiei (opţional)
- CV-ul organizaţiei (opţional)
- Scrisori de recomandare (opţional)
- Informaţie suplimentară despre proiect (opţional)
- Acorduri de parteneriat, etc. (opţional)
Versiunea electronică a formularului trebuie expediată la următoarele adrese electronice:
To: moldovagrants@state.gov
CC: pasgrants@gmail.com
Subject: APPLICATION + Denumirea ONG (exemplu: APPLICATION Asociatia ONG-urilor din Moldova)
Proiectele depuse după data limită nu vor fi acceptate. Nu va exista absolut nici o excepţie.
Termenul limită: Comisia pentru Susţinerea
Iniţiativelor Democratice examinează cererile de finanţare o dată la
trei luni. Consultaţi comunicatele de presă şi pagina din internet
pentru a confirma data limită pentru prezentarea proiectelor. Procesul
complet de acordare a granturilor (din momentul expedierii cererii până
la acordarea grantului) durează aproximativ trei-patru luni.
PROCESUL DE SELECŢIE
Proiectele prezentate sunt examinate şi recomandate
spre finanţare de către o comisie formată din oficialităţi din cadrul
Ambasadei SUA în Moldova. Deciziile comisiei sunt confirmate de către
Departamentul de Stat din Washington. Cererile de finanţare sunt
selectate în baza unui concurs deschis organizat de patru ori pe an.
Procesul de selectare a proiectelor este competitiv. Proiectele sunt
selectate în baza următoarelor criterii:
- Importanţa socială a proiectului
- Durabilitatea şi posibilităţile de dezvoltare a proiectului
- Scopuri şi grupul ţintă clar formulate
- Obiective specifice şi rezultate concrete
- Fezabilitatea proiectului
Proiectul trebuie să fie scris cu mare atenţie. Un proiect prost structurat va fi respins, chiar dacă idea prezentată este bună.
Comisia de Selectare finanţează proiectele care
reflectă cel mai bine tematica stabilită de Programul de Granturi,
valorile americane şi priorităţile Ambasadei. Sunt selectate proiectele
care au planuri de implementare bine dezvoltate şi explicaţii clare
privind metodele de realizare a scopurilor proiectului.
Decizia Comisiei este finală.
INFORMAREA PARTICIPANŢILOR
Pe parcursul procesului de examinare a proiectelor,
participanţii vor primi mai multe tipuri de informaţii. Primirea
cererii de finanţare: Participantul va primi un mesaj prin intermediul
poştei electronice prin care va fi informat că proiectul a fost primit
si înregistrat in sistem. Participanţii sunt încurajaţi să se abţină de
la apelarea telefonică pentru a verifica dacă proiectul a ajuns. De
asemenea, participanţii pot vedea lista proiectelor primite pe site-ul
ambasadei la compartimentul "rezultate".
Rezultate: Rezultatele vor fi comunicate prin
metoda electronică după examinarea proiectului. Aveţi de asemenea
posibilitatea de a verifica rezultatele pe site-ul ambasadei.
Semifinaliştii vor fi contactaţi si informaţi despre acţiunile
ulterioare.
Comisia pentru susţinerea iniţiativelor democratice nu oferă motivele respingerii proiectului.
Informaţii suplimentare: Coordonatorul programului
va contacta participanţii dacă apar întrebări, de aceea este foarte
important să prezentaţi informaţii de contact precise. Proiectele
participanţii care nu vor fi capabili să ofere informaţia suplimentară
la timp vor fi respinse.
Pentru a descărca instrucţiunile de aplicare şi formularul de aplicare al propunerii de proiect accesaţi următoarele linkuri: Instrucţiuni-RO, Instrucţiuni-Eng, Formular
|