La data de 22 ianuarie curent, reprezentanţii Consiliului raional Dubăsari, dna Lilia Cazac şef Direcţia dezvoltare economică şi relaţii transfrontaliere, dra Ana Ilievici specialist în cadrul aceleiaşi direcţii şi dna Marina Lupaşco şef Serviciu informare şi transparenţă, au participat la masa rotundă ,,Pregătirea recomandărilor organelor de conducere şi organizaţiilor internaţionale întru susţinerea şi dezvoltarea bussinesului mic şi mijlociu al euroregiunii ,,Nistru”, care a fost petrecută în. Viniţa, Republica Ucraina.
Această întrunire a avut loc în cadrul proiectului ,,Dezvoltarea potenţialului economic al euroregiunii ,,Nistru”, realizat de organizaţia internaţională “Centrul regional transfrontalier de cooperare a Euroregiunii “Nistru” de comun acord cu Programul UNDP “Consolidarea măsurilor de încredere între ambele maluri”.
La masa rotundă s-au întrunit cca 60 de persoane, agenţi economici, asociaţii obşteşti şi reprezentanţi ai APL-lor din Republica Moldova, Ucraina şi regiunea transnistreană. În cadrul întîlnirii date s-au pus în discuţie recomandările pentru susţinerea antreprenoriatului în regiunile sus-menţionate, care au fost elaborate ,,în baza informaţiei obţinute în cadrul conferinţei internaţionale petrecute în Şoldăneşti, în perioada 13-14 noiembrie 2014 şi deplasării delegaţiei Euroregiunii în Polonia” a remarcat dna Natalia Ghijco, coordonatorul proiectului ,,Dezvoltarea potenţialului economic al euroregiunii ,,Nistru”.
În urma analizei efectuate au fost depistate problemele ce stopează dezvoltarea afacerilor, iar recomandările elaborate reprezintă căile de analiză şi soluţionare a acestor probleme.
Dl Serghei Tatuseac, preşedintele euroregiunii ,,Nistru”, care a prezidat această ,,masă rotundă” a subliniat că ,, recomandările care au fost puse în discuţie, vor fi înaintate organelor conducerii de stat a Ucrainei, Republicii Moldova, reprezentanţilor Uniunii Europene, organizaţiilor internaţionale, etc. Trebuie să facem tot posibilul ca frontiera dintre Moldova şi Ucraina să unească popoarele dar să nu fie o barieră pentru dezvoltarea economico-socială şi a bisenusului în general”.
Dna Lilia Cazac a accentuat că, ,,susţinerea antreprenoriatului mic şi mijlociu este scopul de bază a activităţii APL-lor din Republica Moldova, din motiv că bugetele locale sînt formate din taxele şi impozitele achitate de către antreprenori. Este necesar să stimulăm dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii prin:
- Acordarea creditelor cu un procent redus;
- Organizarea instruirilor pentru calificarea şi recalificarea cadrelor;
- Implimentarea tehnologiilor noi de dezvoltare, etc.”
Marina Lupaşco, şef Serviciu informare şi transparenţă
|