Principala » 2013 » Octombrie » 10 » Recoltarea florii-soarelui în plină desfăşurare
08:34
Recoltarea florii-soarelui în plină desfăşurare
 La moment, conform situaţiei, la 9 octombrie 2013, din cele 3663 hectare de floarea-soarelui, care au fost preconizate pentru recoltare în toamna anului curent, aproximativ 2000 hectare deja au fost recoltate. De pe suprafeţele eliberate se obţine, conform datelor operative prealabile, o medie de 16 cn/ha, însă pe zi ce trece, datorită recoltării suprafeţelor rămase, roada se corectează spre creştere, deoarece agricultorii au lăsat cele mai bune cîmpuri pentru a fi recoltate spre sfîrşit, astfel sperăm ca recolta medie pe raion în acest an să se apropie de 20cn/ha, o roadă foarte bună în comparaţie cu rezultatele anului precedent, 2012, cînd s-a obţinut o recoltă de 6 centnere la hectar.
   Sînt unele gospodării agricole în raion care şi în acest an nu întrec cu mult rezultatele anului trecut, însă, dimpotrivă, ne bucură rezultatele muncii altor agricultori, care obţin conform datelor operative, peste 30 cn/ha de floarea-soarelui, cum ar fi CP”OxenteaService” conducător dl S. Terinte, care de pe un cîmp aparte de 60 hectare, a obţinut o recoltă de 32 centnere la hectar şi CAP „PîrîtaAgro” (dl Şt. Mavrodi) de pe un cîmp aparte a obţinut o roadă de 35 centnere la hectar. Sigur că rezultatele acestor 2 gospodării nu sînt finale, suprafeţele de răsărită a lor fiind cu mult mai mari şi media pe aceste gospodării în final va fi puţin mai mică, însă tendinţa de obţinere a unei recolte foarte bune se păstrează.

Popuşoi Valeriu,
Direcţia agricultură şi cadastru

Vizualizari: 425 | Adaugat de: Directia_Agricultura | Raging: 0.0/0
Total comentarii : 1
avatar
0 Spam
1 Galina • 09:56, 14.10.2013
E un rezultat destul de bun. Bravo agricultorilor.
avatar