În temeiul Acordului de prietenie şi colaborare încheiat la 26 august 2013 între raioanele Crîjopol (Ucraina) şi Dubăsari (Republica Moldova), la invitaţia Administraţiei de Stat a raionului Crîjopol, în perioada 01 - 02 iulie curent, o delegaţie a raionului Dubăsari, condusă de vicepreşedintele raionului, dna Maria Jimbei a participat la Festivalul Internaţional al fanfarelor “Сурьмы Подилля”, care s-a desfăşurat în or.Crîjopol, regiunea Viniţa.
Festivalul a fost consacrat aniversării a 100 de ani de la naşterea muzicianului ucrainean Ivan Mazurchevici, lucrător emerit al culturii din Ucraina, care a avut ca scop promovarea şi păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor din localităţile regiunii, promovarea interpreţilor şi colectivelor de fanfare. Raionul Dubăsari a fost reprezentat de către orchestra raională de muzică populară “Gheorghe Murga”, condusă de dl Anatol Cojuhari, care a avut un success deosebit şi o apreciere înaltă din partea spectatorilor.
Evoluarea în cadrul Festivalului internaţional de la Crîjopol şi concertele prezentate în s. Gorodcovca, Fabrica
de zahăr din aceeaşi localitate, în s. Zabolotnoe, au lăsat impresii frumoase şi mari emoţii tuturor spectatorilor, care în picioare şi cu aplauze îndelungate au apreciat prestaţia, dar şi măiestria orchestrei raionale, intrepreţilor Ina Popa, Eugeniu Pisarenco, soliştilor instrumentişti Ion Ocoman – solo la drîmbă şi tobă, Boris Tataruş – solo la tobă, Mihail Berzan – solz de peşte. La festival au evaluat 17 orchestre de fanfare.
Totodată, au avut loc mai multe întîlniri cu reprezentanţii Administraţiei raionului Crîjopol, conducător dl Valentin Panciuc, reprezentanţi ai autorităţilor locale, conducători de servicii în cadrul cărora s-au pus în discuţie mai multe probleme legate de activitatea specifică a raioanelor, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat întru realizarea proiectelor de dezvoltare pe diferite domenii.
În acest context, au fost încheiate acorduri de colaborare între direcţiile învăţămînt, tineret şi sport, cultură şi turism ale raionului Dubăsari şi raionului Crîjopol. Semnarea
acordului va spori dezvoltarea parteneriatului dintre părți, cooperarea în domeniile de învăţămînt şi cultură, respectarea diversităţii lor naţionale şi regionale, cu scopul de a pune în valoare patrimoniul cultural comun.
|