Principala » 2014 » Mai » 13 » Școala Tînărului Conducător ediția a XIII-a, 2014
10:41
Școala Tînărului Conducător ediția a XIII-a, 2014

În perioada de 10-11 mai curent, în incinta Centrului raional de odihnă pentru copii și tineret ,,Prietenia” din com.Coșnița s-a desfășurat Școala Tînărului Conducător, ediția a XIII-a cu genericul ,,Societatea civilă în vizorul tinerilor”, fiind organizată de către Consiliul raional Dubăsari, Hanns Seidel Foundation și Asociația Obștească INDIGO. De asemenea printre organizatorii ediției au fost colaboratorii Direcției cultură și turism, Direcției învățămînt tineret și sport, ai Casei raionale de Cultură cît și specialiștii Centrului multifuncțional pentru copii și tineret.
 Scopurile de bază ale acestei ediții au fost :

  • Promovarea participării active a tinerilor la viața publică
  • Promovarea încrederii și prieteniei între tinerii de pe ambele maluri ale rîului Nistru
  • Dezvoltarea calităților de lider și a capacităților oratorice ale participanților
  • Asistența tinerilor din raionul Dubăsari în aplicarea la proiectul ”Tineri Abilitați”
  • Favorizarea socializării tinerilor prin comunicare activă cu semenii săi
  • Stimularea interesului tinerilor pentru cunoașterea valorilor culturale naționale

În cadrul acestei școli au participat tinerii cu vîrsta cuprinsă între 16-30 ani, din toate localitățile raionului, unde au avut posibilitatea să stabilească și să dezvolte relații de prietenie și colaborare între tinerii de pe ambele maluri ale rîului Nistru. 
La sesiune au luat parte 110 tineri din localitățile Cocieri, Coșnița, Molovata, Oxentea, Doroțcaia, Roghi, Molovata-Nouă, Grigoriopol, Marcăuți, Ustia, Holercani, Pohrebea, Corjova, Vasilievca și  Dubăsari.
Oaspeți de onoare au fost Președintele r-lui Dubăsari-dl Grigore POLICINSCHI, Șefa Direcției învățămînt, tineret și sport-dna Larisa Brăducean, Șefa Direcției cultură și turism-dna Valentina Semionov, reprezentantul fondației Hanns Seidel în Republica Moldova- dna Violeta Avram, Președintele Asociației Obștești INDIGO dl Sergiu Grigoriev.
Deschiderea oficială a celei de-a XIII-a ediții a Școlii Tînărului Conducător a fost făcută de către dl președinte, Grigore POLICINSCHI. Cu un cuvînt de salut pentru tineri și un îndemn să fie activi și să se implice social au venit și oaspeții de onoare și pentru a-i stimula să participe la toate sesiunile ediției date pentru a demonstra că într-adevăr sunt cei mai buni și cei mai talentați.
 Pe durata forumului participanții au fost dispuși la o liberă comunicare, pentru a-și diversifica relațiile. Au avut parte de 6 sesiuni foarte productive precum: 

  •  Societatea civilă în Germania și angajamentul civic, prezidată de Dna Violeta Avram
  • Oratoria, arta de a vorbi frumos și convingător, prezentată de dra Isacov Cristina, studentă la Facultatea Jurnalism și Științe ale Comunicării, Universitatea de Stat din Moldova
  • Prezentarea proiectului ”Tineri Abilitați”- manager de proiect Alexei Gafeli
  • Activitate interactivă- Completarea formularului de aplicare la proiectul ”Tineri Abilitați”
  • Concurs oratoric
  •  Consultări individuale privind formularele de aplicare la proiectul ”Tineri Abilitați”

În cadrul sesiunilor tinerii și-au expus problemele cu care se confruntă comunitățile lor, precum și găsirea căilor de soluționare a acestora și au adus exemple de acțiuni întreprinse de ei înșăși pentru soluționarea unor probleme. La forum tinerii au mai avut ocazia să fie instruiți în arta de a vorbi frumos și convingător în fața unui public, cum să prezinte expresiv și fără emoții un discurs pe temă liberă, precum și cum să fie un orator bun indiferent de contingentul publicului. Această sesiune s-a dovedit a fi de bun augur pentru tineri deoarece fiind la vîrsta cănd vor să exploreze lumea și vor să demonsteze în fața unei mulțimi capacitățile pe care le dețin, a fost prielnic să fie învățați arta de a fi un orator de succes. 
Tinerii demonstrînd încă o dată că sunt activi și că sunt foarte energici și gata oricînd de a se implica în orice activitate indiferent de domeniu, au participat la sesiunea cea mai interesantă ”Starturi vesele-Prietenia unește” organizată de către Directorul Școlii sportive Vasile Nagalisov și prof. de educație fizică la Liceul Teoretic ”Ion Creangă”  dna Elena Todircă. Tinerii au fost organizați în echipe din cîte 6 persoane (3 fete și 3 băieți), în echipă fiind cîte 2 persoane din fiecare localitate. În cadrul sesiunii cele 6 echipe au arătat că sunt buni nu doar în materii de artă, discurs și implementarea proiectelor dar și în sport. Echipele și-au demonstrat aptitudinile la probele de aruncarea mingii în coș, săritura în lungime, joc de darts, bara fixă pentru băieți și flotări pentru fete. În urma probelor echipele învingătoare s-au clasat în felul următor: locul III ,,Like”, locul II ,,Rapizii” și locul I ,,Maximum”, fiind menționate cu diplome . Acțiunea dată a avut ca scop popularizarea educației fizice și sportului în rîndul tinerilor, stabilirea bunelor relații între tinerii din diferite localități ale raionului și dezvoltarea multilaterală și armonizarea personalității tinerilor.

De asemenea la finalul primei zile de desfășurare a forumului tinerii au organizat un concert unde au dansat și au cîntat. Această sesiune a fost momentul forte cînd talentele raionului Dubăsari și-au etalat capacitățile în artă, au demonstrat că avem mulți tineri talentați care merită să fie promovați, susținuți și apreciați la justa valoare. Oaspetele de onoare al serii culturale  a fost Președintele raionului Dubăsari dl Grigore POLICINSCHI. La finalul sesiunii dedicată celor talentați a urmat o discotecă unde tinerii s-au distrat de minune pe ritmuri moderne.
A doua zi tinerii au avut parte de o excursie captivantă care s-a desfășurat la Complexul memorial ”Capul de pod Șerpeni” Anenii Noi. Complexul dat a fost ridicat pe malul drept al Nistrului în amintirea soldaților sovietici căzuți în timpul operațiunii Iași-Chișinău din anul 1944, în cursul căreia trupele sovietice au forțat Nistrul. Lupta de la Șerpeni a fost una din cele mai sângeroase din istoria celui de-al Doilea Război Mondial, pe fundalul bătăliilor de amploare, el reprezentând doar un episod particular din cadrul războiului. Tinerii au fost impresionați de peisajele pitorești și de locurile noi vizitate. 
Cea din urmă sesiune în care s-au implicat activ a fost completarea formularelor de aplicare pentru proiectul ”Tinerii Abilitați”, aici reprezentanți din toate localitățile au venit cu idei foarte bune care merită analizate și ulterior să fie implementate în proiect. 
Tinerii participanți s-au manifestat foarte activ la  toate acțiunile exprimînd recunoștința față de organizatorii Școlii Tînărului Conducător, în deosebi Președintelui raionului Dubăsari Grigore Policinschi și fundației Hanns Seidel. 

Centrul multifuncțional pentru copii și tineret

 

Vizualizari: 570 | Adaugat de: C_M_C_T | Raging: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar