Miercuri 20 august 2014, preşedintele raionului Dubăsari dl Grigore POLICINSCHI a participat în cadrul lucrărilor celei de-a VIII–a întrunire de lucru a Consiliului Euroregiunii „Nistru”, desfăşurată în or. Moghiliov – Podolisk, Ucraina, însoţit de reprezentantul Direcţiei dezvoltare economică, investiţii şi relaţii transfrontaliere şi Serviciul relaţii cu publicul.
La această reuniune au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale din Ucraina şi Republica Moldova, inclusiv ai raionului Moghiliov - Podolisk, reprezentanţi ai misiunilor diplomatice, membrii Euroregiunii Nistru atît din Ucraina cît şi din Republica Moldova (delegaţii din raioanele Soroca, Ocniţa, Donduşeni, Rezina, Floreşti şi Şoldăneşti) şi conducerea Euroregiunii „Siret – Prut – Nistru”.
La ordinea de zi au fost puse în discuţie raportul de activitate al Euroregiunii în perioada septembrie 2013 - august 2014, alegerea președintelui şi vicepreşedintelui Euroregiunii, despre unele modificări în Statutul Euroregiunii; aprobarea bugetului pentru anii 2014-5015; despre aprobarea Strategiei de dezvoltare a Euroregiunii „Nistru” pînă în 2017, despre organizarea festivalului internaţional cultural „Rusalka Dnestrovaia”, ş.a.
Astfel, pentru următorii doi ani de activitate, în calitate de preşedinte al Euroregiunii a fost reales dl Serghei TATUSYAK iar dl Victor SĂU, la funcţia de vicepreşedinte, cu votul unanim al membrilor euroregiunii. 
Inclusiv au fost aleşi noi membri în cadrul Consiliului Euroregiunii Nistru: Serghei SVITKO președintele Consiliului regional Vinița, vicepreședintele administrației regionale de stat Vinița Andrei GRIȘKO, primarul orașului Moghilev - Podolisk Petru BROVKO, președintele Uniunii scriitorilor din regiunea Vinița Mihail KAMENIUK. La fel a fost aprobat premiul Euroregiunii “Nistru” ce va fi oferit pentru merite şi rezultate deosebite.
În cadrul întrunirii au fost puse în discuţii mai multe propuneri, inclusiv organizarea unor întîlniri ale serviciilor raionale din cadrul Euroregiunilor „Nistru” şi „Siret – Prut – Nistru” din domeniul asistenţă socială, dezvoltare economică, cultură şi turism, politici pentru tineret în vederea realizării unui schimb de experienţă, stabilirea relaţiilor de comunicare, promovarea programelor de granturi şi propuneri comune pentru accesarea programelor de finanţare europeană.
De asemenea, preşedintele Euroregiunii „Nistru” Serghei TATUSYAK a menţionat necesitatea includerii în rîndurile euroregiunii a două noi regiuni din Republica Moldova, la graniţă cu România, şi anume judeţul Iaşi, remarcînd faptul că această adăugare va face posibilă crearea unei frontiere comune cu partenerul său - Euroregiunea "Siret-Prut-Nistru". "Eu cred că vom avea mai multe oportunități de cooperare cu UE: reieşind din faptul că România, este membră a Uniunii Europene", a spus dl TATUSYAK.
În cadrul recepţiei oficiale, preşedintele raionului Gr. POLICINSCHI, în discursul său a menţionat despre importanţa activităţii euroregiunii şi întîlnirilor respective, ceea ce contribuie la promovarea proiectelor comune de dezvoltare, ce va îmbunătăţi posibilităţile cetăţenilor simpli, agenţilor economici, inclusiv organizaţiilor de tineret în urma organizării întîlnirilor comune. De asemenea, dl preşedinte a adus mulţumire preşedintelui Serghei TATUSYAK cît şi colegilor săi din raioanele Republicii Moldova, membre ale euroregiunii, pentru susţinerea şi aprobarea deciziei ca raionul Dubăsari să facă parte din Euroregiunea „Nistru”. Grigore POLICINSCHI s-a referit şi la importanţa implicării colegilor din regiunea transnistreană în cadrul euroregiunii. În final dl preşedinte a dorit colegilor săi din Ucraina, populaţiei ucrainene cît mai curînd să se bucure de Pace, pentru a merge înainte reieşind din valorile europene la nivel cu populaţia moldovenească, colegilor din uniunea europeană, pentru ca tinerii noştri să poată să colaboreze şi să dezvolte relaţii noastre, iar noi cei mai în vîrstă săi susţinem în acest domeniu.
De asemenea, preşedinţii de raioane au avut o discuţie cu viceministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor dl Boris GHERASIM, prezent la întrunire, fiind abordată problema privind valorificarea lentă a mijloacelor financiare de către primării în ceea ce priveşte reparaţia şi reabilitarea drumurilor locale, astfel, dl viceministru a solicitat preşedinţilor de raioane să se implice mai activ în ceea ce priveşte controlul, dirijarea, monitorizarea şi organizarea reparaţiilor drumurilor locale de comun cu APL de nivelul I. Totodată, dl GHERASIM a solicitat din partea dlor conducători să se expună asupra programelor pentru viitor în ceea ce priveşte reparaţiile drumurilor locale şi raionale şi rolul APL de nivelul II la capitolul reabilitarea acestora reieşind din faptul, că anume raioanele dispun în statele de personal de specialişti în domeniul construcţiilor, arhitecţi ai raionului şi desigur sînt specialişti în diverse domenii ce ţin de procesul de achiziţionare, organizare şi monitorizare a lucrărilor de reparaţie capitală a drumurilor de importanţă locală şi regională.
Ec. Racoveţ
şef Serviciu relaţii cu publicul
|