Principala » 2014 » Ianuarie » 24 » Şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei
16:40
Şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei

Conform programului de activitate al Consiliului raional Dubăsari, Direcţiei asistenţă socială, pe data de 23.01.2013 a avut loc şedinţa Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei cu următoarea ordine de zi:

1.      Cu privire la acordarea ajutoarelor materiale pe luna ianuarie familiilor defavorizate (conform cererilor depuse, demersurilor parvenite din partea Comisiilor locale pentru distribuirea  ajutoarelor materiale);

 - Raportor :V. Vancea, șef DAS

Şedinţa a fost prezidată de preşedintele raionului dl Grigore Policinschi, preşedintele Consiliului de administraţie al fondului local de susţinere socială a populaţiei.

familiilor defavorizate în sumă totală de 21600 lei astfel, prin decizia nr.1 din 23.01.2014 s-a decis acordarea ajutorului material.

Toate ajutoarele materiale aprobate de către consiliu vor fi repartizate de către Direcţia asistenţă socială, conform planului de activitate.

 

Direcţia asistenţă socială

                                                                                                                                                           

 

Vizualizari: 440 | Adaugat de: das | Raging: 5.0/1
Total comentarii : 0
avatar