Principala »
2011 » Iulie » 7 » Şedinţa de lucru privind autorizarea activităţilor din comerţ
10:12 Şedinţa de lucru privind autorizarea activităţilor din comerţ |
La data de 6 iulie curent, orele 14.00, în cadrul Ministerului Economiei a
avut loc şedinţa de lucru privind autorizarea activităţilor din comerţ prin
instituirea ghişeului unic. Şedinţa a fost prezidată de dna Inga IONESII,
Director Direcţie generală politici comerciale. Şedinţa a avut ca scop punerea
în discuţie a practicilor şi problemelor întîmpinate la aplicarea legii Nr. 231
din 23.09.2010 „cu privire la comerţul interior”. La şedinţa de lucru au
participat specialişti din cadrul Secţiilor de economie a diferitor raioane din
ţară, antreprenori şi reprezentanţi ai serviciilor desconcentrate. Consiliului raional Dubăsari a fost reprezentat la întrunire de către Dna. Raisa Spinovschi - Vicepreşedintele raionului, Ilievici Diana - Şef Secţia dezvoltare economică şi investiţii şi Gafeli Alexei - specialist principal în preopbleme antreprenoriat şi micul business.
În linii generale şedinţa a dovedit încă odată necesitatea stringentă a
de-birocratizării procedurii de autorizare a întreprinderilor din domeniul
comerţului totodată demonstrînd că această realizare este una deloc uşoară. Două
obstacole esenţiale în această privinţă o reprezintă neconcordanţa actelor
legislative regulatorii existente pe de o parte şi lipsa unui sistem
informaţional comun pentru structurile implicate pe de altă parte.
Din dialogul desfăşurat în cadrul şedinţei s-a constatat că la moment
Consiliile raionale execută aleatoriu legea cu privire la comerţul interior,
într-un mod provizoriu şi urmînd diferite proceduri. Aceasta se explică prin
faptul că astăzi nu există un Regulament tip aprobat prin Hotărîre de Guvern, Consiliile
raionale eventual responsabile de eliberarea autorizaţiilor fiind nevoite să se
ghideze de indicaţiile şi coordonările Ministerului Economiei.
În finalul şedinţei de lucru s-a ajuns la un numitor comun în ceea ce
priveşte principalele puncte necesare de inclus în ulteriorul Proiect de
Hotărîre şi înaintarea cît mai curîndă a acestuia spre aprobare de către
Guvern. Totodată colaboratorii Ministerului Economiei au menţionat că vor fi
căutate surse financiare adiţionale pentru ca pînă la sfîrşitul anului curent
să fie pus în aplicare sistemul informaţional comun, de legătură între
serviciile desconcentrate şi descentralizate pe orizontală şi structurile de
resort centrale pe verticală.
|
Vizualizari: 471 |
Adaugat de: Admin
| Raging: 0.0/0 |