Sărbătorile de iarnă continuă, şi actiunile de binefacere la fel. Tinerii Centrului multifuncţional pentru copii şi tineret, conform planului de activitate al specialistului în domeniul tineret, platoul Coşniţa, Olga Ţurcan, au hotărât să aducă aportul lor la organizarea şi susţinerea unui act de bunatate, arătând astfel că generaţiei tinere îi pasă, şi sesibilizând poate şi pe alţii, care au mai multe posibilităţi. Astăzi, la ora 13 a avut loc şedinţa de lucru, unde s-au discutat cele mai actuale planuri şi probleme. Tinerele împreună cu specialiştii au propus şi au dezbătut idei legate de cel mai apropiat eveniment, şi anume, concertul de caritate, care va avea loc în Orăşelul Copilăriei "Concordia", în data de 14 ianuarie, 2013, cu sprijinul Consiliului raional Dubăsari. Vor evolua tineri talentaţi din satul Doroţcaia, care vor încanta prin colinde frumoase, cântece, poezii, şi tinerii din Coşniţa, care îşi vor etala graţiozitatea prin dansuri. Le dorim tuturor acestor talente succese şi multe realizări frumoase, o vacanţă plăcută în continuare dar şi spor în pregătirile lor!
Un act foarte placut din partea tinerilor, caci acest fapt demonstreaza ca nu le sint indiferenti cei care sint lipsiti de dragostea parinteasca...Bravo fetelor !!!
Scopul este de a familiariza tinerii din platou, a trezi interesul de a fi activisti, a darui clipe fericite celor care sunt mai trisit ca noi !!!!!!!!! Numai cu PRIETENIE, in echipa, vom putea realiza fapte bune si lucruri frumoase in raionul Dubasari.