La 15 februarie 2013 în incinta Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI) s-a organizat seminarul de artă teatrală pentru colectivele de artiști amatori din Moldova, avînd ca scop întrunirea conducătorilor colectivelor de teatru atestate din republică, pentru dezbaterea multor bariere prin realizări, tendințe și perspective pentru activitatea continuă. Seminarul s-a deschis cu o conferință practico-teoretică la care au participat Nicu Scorpan, senator UNITEM, maestru în artă; Dumitru Matcovschi, poet-academician; Petru Balan, scenograf și maestru în artă; Vera Mereuță, profesor universitar, artistă emerită, Rodica Gamurari, specialist principal al CNCPPCI în domeniul Arta Teatrală. La lecțiile practice a fost accentuată problema dialectului în scenă, bagajul vocabularului și evident exprimarea corectă prin costum și mișcare scenică a tuturor personajelor puse în joc. Academicianul Dumitru Matcovscchi a vorbit cu puțin regret despre teatrele actuale din Chișinău, evidențiind faptul că sînt mult peste măsură „modernizate”. Totodată se bucură de existența activității teatrelor de la sat „...precum că ar renaște multe personaje naționale”. Își mai dorește dl Matcovschi pentru viitor să organizeze un spectacol de poezie. Profesorul universitar, artista emerită Vera Mereuță s-a exprimat cu dor pentru teatrul la microfon , care nu mai există, dar ar fi bine readus la auzul ascultătorilor, ca fiind o bună școală de a însuși limba națiunii noastre cu multe graiuri, expresii, exprimări, care sînt obligatorii personajelor teatrale, pentru delimitarea verbală și îmbogățirea paletrei spectacolului. În pofida multor necesități , din cele materiale, financiare și literare, activitatea și străduința regizorilor de teatru de amatori din RM, include actualmente 66 de colective teatrale atestate , dintre care 51 dramatice; 10 de păpuși și 5 studiouri artistice. În raionul Dubăsari, cu susținerea nemijlocită a Consiliului Raional activează 4 colective dramatice atestate: „Făclia” s. Pîrîta, „Cocoarele ” s. Holercani, „Mugurel” s. Cocieri, „Teatru de satiră și umor ” s. Molovata Nouă. Seminarul dat a adus un suflu nou, un impuls întru menținerea continuă a activității teatrelor de amatori ca centre de dezvoltare personală, intelectuală, emoțională, creativă a măiestriei tuturor artiștilor în special al tinerilor și copiilor, care se implică activ în dezvoltarea artei frumosului.
Anatol Cojocaru, metodist coordonator Direcția Cultură și Turism
|