Începînd cu anul 2014 în Republica Moldova a demarat reforma în domeniul finanţelor publice. Bugetarea bazată pe programe are la bază programe cu scopuri, obiective şi indicatori de performanţă. Este un instrument eficient de managment bugetar, care asigură stabilirea priorităţilor şi luarea deciziilor de alocare a resurselor în funcţie de rezultatele programelor publice, dispune de o eficacitate sporită în utilizarea banilor publici şi o responsabilitate sporită în procesul bugetar. Procesul bugetar devine transparent. Astfel, autorităţile publice locale de nivelul doi au fost cuprinse de noua sistemă de bugetare începînd cu 01 ianuarie 2015, iar autorităţile publice locale de nivelul unu urmează să-şi planifice bugetele conform noii metodologii, începînd cu 01 ianuarie 2016.
În acest context, la data de 30 aprilie curent de către Direcţia finanţe Dubăsari a fost organizată o instruire preliminară, cu participarea persoanelor responsabile de elaborarea bugetului din unităţile administartiv-teritoriale de nivelul unu, unde a fost relatat despre esenţa reformei, cadrul legal, responsabilităţi şi obligaţii.
Astfel fiecare instituţie publică, pe lîngă planul de finanţare existent, va avea un program pentru anul de gestiune şi previziunea pentru 2 ani posterior, își va stabili un scop, obiective şi indicatori de performanţă care urmează a fi atinşi.
Participanţii la instruire au fost foarte activi. Cu ajutorul specialiştilor secţiei bugetare s-a formulat un program pentru învăţămîntul preşcolar – educaţie timpurie, cu formularea activităţilor, care în mare parte contribuie la realizarea obiectivelor şi respectiv la atingerea scopului programului.
Scopul principal al instruirii s-a bazat pe familiarizarea participanţilor cu conceptul şi metodologia de bugetare pe programe şi performanţă, organizarea procesului de elaborare a bugetului pe programe şi performanţă la nivel local, rolurile şi responsabilităţile autorităţilor implicate în proces.
În a doua jumătate a lunii mai urmează a fi organizată a doua parte a instruirii, cu participarea persoanelor responsabile de planificarea bugetului din unităţile administrativ-teritoriale de ambele nivele, privind utilizarea SIMF privind lansarea ciclului bugetar pentru perioada 2016-2018.
E îmbucurător faptul că, la instruire si-a dat un interes sporit faţă de metodologia nouă de planificare a bugetului prmarul satului Ustia, dna Aurica Urîtu.
Galina Agatiev, Direcţia finanţe
|