
Motto: Viața poate fi înțeleasă doar privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.
De-a lungul vieții adunăm un suflet de renaștere, bucurie, frumusețe, dragoste, sensibilitate. Și cînd adunăm toate acestea, e evident să simți nevoia să dăruiești. La data de 17 decembrie, elevii din clasa 7-B din Liceul Teoretic “Ion Creangă”, s. Coșnița, împreună cu diriginta lor, Vascan Olga, au dăruit un program sufletelor pline de tinerețe și fără bătrînețe, o șezătoare de sărbătoarea Sf. Andrei.
Ei au prezentat o șezătoare în stil național, în care au demonstrat abilitățile sale artistice și teatrale. Mulți din ei și-au demonstrat talentele, au cîntat la vioară, la acordeon, la fluier și au făcut-o cu atîtă dăruire de sine că întregul public i-a apreciat foarte mult. Participînd la acest eveniment, elevii au demonstrat un sentiment de dragoste deosebit față de obiceiurile neamului. De asemenea, au manifestat un interes sporit față de cunoașterea și transmiterea acestor obiceiuri generațiilor următoare.
Elevii au avut parte și de surprize plăcute la această șezătoare, cei care poartă numele de Andrei, Andrian, Andreea și cei născuți în această zi, s-au ales cu mici cadouri din partea dirigintei lor, iar colegii le- au cîntat La Mulți Ani!
Împreună au reușit să amintească colegilor săi atît cîntecele cîntate odată de străbunicile lor, cît și tradițiile și superstițiile legate de această sărbătoare. Au cîntat, au dansat și chiar au ghicit pe ursit și ursită: ghicitul cu balabuștele, cu purcelul, cu turta lui Andrei, semănatul boabelor de grîu, etc.
Secole și secole au trecut, dar nu s-au uitat tradițiile și obiceiurile neamului, însă ele trebuie cultivate în generațiile tinere pentru a putea fi transmise mai departe. Cît există aceste obiceiuri vom exista și noi ca națiune pe acest petec de pămînt, că este o vorbă la neamul ăsta: “cine nu-și cunoaște trdițiile și obiceiurile, nu-și cunoaște istoria neamului și moare ca națiune.”
Olga Vascan,
director adjunct pe Educație, profesoară de limbă engleză,
Liceul Teoretic Ion Creangă, c. Coșnița
|