Ştefan cel Mare şi Sfînt a fost un mare organizator, un iscusit diplomat, un neîntrecut comandant şi un strateg militar.Marele merit a lui Ştefan cel Mare este că el a înţeles realitatea şi aspiraţiile poporului său, l-a condus cu măiestrie şi cu energie la victorii strălucite.Fără a diminua cu nimic meritele lui excepţionale, trebuie să evidenţiem faptul că factorul determinant al acestor victorii au fost moldovenii, pe care voievodul i-a cunoscut, i-a iubit, i-a înţeles, i-a condus cu destoinicie, punîndu-şi în slujba ţării toată capacitatea şi energia sa.Moldova a fost nevoită să ducă un număr mare de războaie pentru a-şi apăra dreptul la viaţă, de aceea este firesc ca problemele militare ale epocii să ocupe un rol important în activitatea domnitorului. Ziua Lui Ştefan cel Mare şi Sfînt dedicată trecerii în nefiinţă a marelui voievod (13 iulie), organizată de Biblioteca publică şi Biblioteca publică pentru copii din s.Molovata a inclus o gamă variată de activităţi consacrate marelui domnitor şi ctitor de locuri sfinte, canonizat Dreptcredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfînt. Şirul activităţilor a demarat cu depunerea de flori la bustul lui Ştefan cel Mare, situat în parcul din centrul localităţii. În cadrul manifestărilor comemorării a 508 ani de la trecerea în nefiinţă lui Ştefan cel Mare şi Sfînt s-au organizat expoziţiile desfăşurate de carte „Ştefan cel Mare şi Sfînt –simbol peste veacuri” şi „Ştefan cel Mare şi Sfînt:508 ani de nemurire”.Au fost expuse documente conform următoarelor compartimente: -Ştefan cel Mare-Domn al Moldovei (1457-1504); -Epoca lui Ştefan cel Mare; -Luptele lui Ştefan cel Mare; -Ştefan cel Mare- ctitor de biserici şi mănăstiri; -Chipul lui Ştefan cel Mare în literatură şi folclor. Beneficiarilor care ne-au vizitat biblioteca în această zi li s-a prezentat revista bibliografică „File de istorie despre Ştefan cel Mare”. În faţa celor prezenţi se perindau momente din viaţa zbuciumată, dar plină de glorii şi biruinţe a marelui domnitor, protector al credinţei creştine, un neobosit ctitor de lăcaşuri de închinăciune, ridicate din porunca sa.Iar cărţile prezentate „Toate drumurile duc la Putna” de M.Andronic, „Domnia lui Ştefan cel Mare” de N.Dabija, „Oltea” de A.Strîmbeanu, „Ştefan cel Mare:personalitate marcantă”, „În căutarea identităţii” de N.Dabija, „Viaţa lui Ştefan cel Mare” de M.Sadoveanu, „Istoria lui Ştefan cel Mare” de N.Iorga ş.a. nu au rămas pe mult timp în bibliotecă, ele fiind împrumutate de cititori. Deosebit de interesant a decurs victorina literară „Cine-a fost acest legendar ,Ştefan Vodă?”.Beneficiarii răspundeau activ, copletîndu-se unul pe altul, fiind mîndri că azi ei sînt urmaşii lui Ştefan cel Mare.Cele mai interesante şi ingenioase răspunsuri au fost primite de la Inga Stavenschi, Romina Cebanu, Daniela Piciriga ş.a. Am mai organizat medalionul literar „Ştefan cel Mare şi Sfînt-suflet din sufletul neamului meu”.Pe parcursul activităţii cititorii au citit scurte fragmente din cărţile îndrăgite, au povestit despre viaţa neasemuit de zbuciumată, dar plină de fapte glorioase ale lui Ştefan cel Mare, un bun fiu duhovnicesc al poporului, care a luptat cu dăruire, pînă la sacrificiu, împotriva năvălitorilor străini, apărînd destoinic hotarele Moldovei, preocupat necontenit de buna stare a ţării. Un grup de beneficiari au prezentat recitalul de poezie „Un clopot pentru Ştefan cel Mare”, versurile fiind din creaţia scriitorilor Traianus, N.Dabija, D.Bolintineanu, V.Militaru, V.Alecsandri ş.a. Participanţii la manifestările dedicate trecerii în nefiinţă a voievodului Ştefan cel Mare au fost cei mai fideli utilizatori ai Bibliotecii publice şi ai Bibliotecii publice pentru copii: Cristi Chiriac,Inga Stavenschi, Romina Cebanu,Igor Postica, Diana Borş , Alexandra Stavenschi, Vera Borş,Natalia Gavrilaş, Daniela şi Dorina Piciriga, Diana Sandu, doamnele Elena Postică, lucrător social şi Olga Pahomea, lucrător social, consilier în consiliul local, fiind coordonaţi de doamnele bibliotecare. Este o adevărată comoară activitatea dedicată personalităţii istorice- Ştefan cel Mare şi Sfînt, astfel li se cultivă dragostea de neam, de ţară, de popor tuturor celor îndrăgostiţi de carte şi lectură.Această activitate a fost organizată cu scopul de a informa beneficiarii interesaţi de istoria Ţării Moldovei, , de a aduce omagiu şi respectul cuvenit celui care a fost, este şi va fi Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfînt- marele şi gloriosul domn, care prefera să plătească tribut turcilor în schimbul păcii pe acest pămînt. Eugenia PROCOP, Biblioteca publică, Vera OXENTE, Biblioteca publică pentru copii, s.Molovata
|