La data de 23 noiembrie 2015 în incinta Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Dubăsari s-a desfăşurat seminarul teoretico-practic cu participarea profesorilor de educaţie plastică. Seminarul a demarat cu tema: „Dezvoltarea aptitudinilor şi potenţialului creativ la elevi în cadrul orelor de educaţie plastică”. La seminar au fost prezenţi 9 profesori de educaţie plastică din 15 instituţii de învăţămînt preuniversitar.
Domnul Nirşa Igor înainte de a se începe seminarul ne-a făcut o excursie în liceu şi ne-a prezentat mai multe tablouri efectuate de către dumnealui.
Conform agendei seminarului, domnul Nirşa Igor a prezentat o oră publică cu tema: „Toamna aurie”. În cadrul predării profesorul a folosit imagini cu diferite peisaje: rural, urban, marin, montan, forestier, arhitectural şi decorativ în care elevii au făcut cunoştinţă cu aceste peisaje. În cadrul orei elevii au desenat un peisaj caracteristic toamnei, avînd drept inspiraţie un colţ de natură, mergînd la şcoală, la bunica, la Nistru, la pădure, avînd, drept materiale: album, acuarele, periuţe, creion, radieră, păhar cu apă.
Următoarea etapă din agendă a constituit-o analiza orei predate, în cadrul analizei fiecare profesor a vorbit despre elementele pozitive în cadrul lecţiei. După analiza orei predate domnul Bolgari Dumitru, specialist coordonator-metodist, a prezentat un atelier de lucru cu tema: „Dezvoltarea aptitudinilor şi potenţialului creativ la elevi în cadrul orelor de educaţie plastică”
Aduc sincere mulţumiri profesorului de educaţie plastică Nirşa Igor, pentru prezentarea orei publice. În acelaşi context, aduc sincere mulţumiri administraţiei Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Dubăsari şi întregului colectiv de profesori pentru buna organizare şi desfăşurare a seminarului.
Dumitru Bolgari,
specialist coordonator-metodist
|